Pensiunea Cristina
Prima pagină
Ziarul auto
Ziarul imobiliar
Ziarul medical
Ziarul turistic
Eveniment
Investigaţii
Politic-Administratie
Editorial
Anunturi
Social
Economic
Reportaj
VIP
Sport
Bârfe
Sanatate
Cultură
Redactia
Administratia
Publicitate
Sumar
  Editia tiparita

Hoteluri Bucuresti


AllModels.ro

miercuri, 10 martie 2010

100 de ani de gaz românesc
Mediașul, capitala gazului românesc, a fost ieri o gazdă extrem de primitoare pentru evenimentul „Romgaz 100 de ani”, la care au participat peste 200 de oameni din această industrie, miniștri importanți ai Cabinetului Boc, parlamentari, politicieni locali și ziariști. La data de 22 aprilie 1909, adică acum un secol, la Sărmășel, județul Mureș, a fost pusă în funcțiune o sondă care fusese pregătită pentru a găsi săruri de potasiu. În locul acestor săruri, pe sondă și-a făcut loc gazul, iată cum a fost descoperit primul zăcământ și a început prima exploatare de gaz în România. Momentul aniversar, desfășurat în aceste zile la Mediaș, are drept organizatori companiile Romgaz și Transgaz și pe partenerii acestora, Guvernul României, Primăria Mediaș, Societatea Inginerilor și Domeniului Gazelor Naturale, Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze și World Energy Council pe larg[...]


GALERII FOTO


 Cultura-Religie
Iubiții mei fii sufletești, Hristos a Înviat!
+ B A R T O L O M E U din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, către iubitul meu cler și popor, har și milă de la Dumnezeu, iar de la mine arhierească binecuvantare. Dacă aruncăm o privire panoramică asupra istoriei universale, vom observa că, încă de la început, omenirea a fost atrasă mai puțin de dimensiunea pozitivă a existenței și mai mult de cea negativă pe larg [...]

 Cultura-Religie
Cristos a înviat!
Scrisoarea pastorală a Preafericitului părinte Lucian, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la mărita Sărbătoare a Învierii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Cristos † LUCIAN prin harul și mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop Major, Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință.” (Irmosul primei Cântări a Canonului Învierii) După ce l-am însoțit pe Isus spre patimă și moarte, în Joia și Vinerea Mare, anticipate de El la Cina cea de Taină și după ce tăcuți și mișcați sufletește L-am însoțit până la mormânt, astăzi ne regăsim toți credincioșii împreună pentru a celebra mărita Lui Înviere din morți, Sărbătoarea tuturor sărbătorilor pe larg [...]

 Cultura-Religie
„Lumină din lumină” la Școala Generală 2
Elevii de la Școala Generală numărul 2 din Târgu Mureș s-au pregătit cum se cuvine pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. După ce majoritatea dintre ei și-au curățat sufletul prin spovedanie și împărtășanie, îndrumați de profesori și în special de profesoara de religie, Mihaela Matei, copiii din clasele I-VIII au participat la un program artistic și spriritual complex, care a cuprins o piesă de teatru, expoziție de desene, felicitări, ornamente, icoane pe sticlă, piatră, ouă încondeiate și delicatese, toate având ca motivație Sfintele Paști pe larg [...]

 Cultura-Religie
Corala Harisma
Muzica din biserici este de o calitate foarte înaltă și, practic, nu poți reda în cuvinte cât de frumos cântă un cor bisericesc. Poate cuvântul „dumnezeiesc” este o expresie potrivită. Am căutat să aducem în paginile revistei un exemplu, în acest sens pe larg [...]

 Cultura-Religie
Între «Ziua Învierii» și «Noaptea de Colindă»
† A N D R E I din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal și dragilor noștri credincioși: binecuvântare de la Hristos Cel înviat din morți. Iubiți frați și surori, Ni se reproșează, uneori, faptul că marea masă a credincioșilor noștri ar practica un creștinism folcloric, insuficient de întemeiat doctrinar pe larg [...]

 Cultura-Religie
Protopopul Dan Ovidiu face o lucrare „de luat aminte” la Sighișoara
Slujire lui Dumnezeu prin intermediul semenilor Din anul 2001 Dan Ovidiu este Protopop ortodox de Sighișoara și e părintele spiritual al Centrului Creștin Social Medical de Zi. Născut în urmă cu 50 de ani, la Sighișoara, a fost primul absolvent de teologie repartizat în oraș, după ce a terminat cursurile facultății de teologie, ca șef de promoție pe larg [...]

 Cultura-Religie
Protopop Teodor Beldean: „Învierea Domnului ne dă garanția că nu moartea are ultimul cuvânt
Prin cele 74 de parohii și trei mănăstiri aflate în subordinea sa, Protopopiatul Reghin are o legătură activă cu zeci de mii de credincioși ortodocși ce viețuiesc în această zonă a județului Mureș. Sănătatea sufletească a enoriașilor, dar și grija pentru nevoile celor sărmani sunt prioritățile despre care ne-a oferit detalii sfinția sa Teodor Beldean, protopop de Reghin. Rep: Zilele acestea sunt, pentru creștinii ortodocși, extrem de importante pe larg [...]

 Cultura-Religie
Spovedania unui preot de penitenciar
Viața în Penitenciar este una specială, indiferent dacă ești deținut sau paznic. Aici este o lume aparte, pentru că e alcătuită din oameni cu destine sinuoase. Sigur, este importantă reabiliarea lor socială, dar esențială este „restaurarea” lor sufltească pe larg [...]

 Cultura-Religie
Comori spirituale pe Valea Mureșului
Sfântul Nicoale veghează la Răstolița Intrând pe Valea Mureșului, dinspre Defileu, o serie de biserici impunătoare, extrem de frumoase, îți încântă ochiul și, mai ales, sufletul. Aproape de Scaunul Domnului, credincioșii din Răstolița se închină la două biserici ce au hramul Sântul Nicolae pe larg [...]

 Cultura-Religie
Preotul greco-catolic Flavius Miheț îndeamnă la iubire și penitență
„Locul învierii este în sufletul nostru!” Este tânăr, plin de energie, cu o privire vie, pătrunzătoare și cu o voce care trădează blândețe. E preot de 11 ani, iar de opt ani locuiește și propovăduiește cuvântul Domnului în „orașul trandafirilor” pe larg [...]

 Cultura-Religie
Starețul Dionisie, duhovnicul de la Sfântul Munte Athos
Un „manual” de (supra)viețuire ortodoxă În vremurile grele și pline de confuzie în care trăim, când problemele legate de autentică viețuire creștină s-au înmulțit, cuvintele părinților care iau naștere din izvorul viu al tradiției ortodoxe constituie adevărată hrană pentru suflet pe larg [...]

 Cultura-Religie
Minunea Focului Sfânt
Minunea "Focului Sfânt" este cunoscută de creștinii din Biserica Ortodoxă ca "cea mai mare dintre toate minunile creștine". Are loc în fiecare an, la aceeași dată, în același mod și în același loc. Nu este cunoscută nici o altă minune, care să se întâmple cu atâta regularitate și pe o perioadă atât de îndelungata de timp pe larg [...]

 Eveniment
Parohia Ortodoxă Română din Sâncraiu de Mureș
Luna trecută a văzut lumina zilei o monografie în editura Digital Docu Print din Târgu Mureș. Monografia semnată de preotul paroh Horea Septimiu Bordean intitulată „Parohia Ortodoxă Română Sâncraiu de Mureș-scurte mărturii și aduceri aminte” prezintă în cele 183 de pagini ale sale „ridicând un mic colțișor de pe vălul trecutului și spulberând un pic din colbul uitării-doar câteva mărturii despre oameni, locuri și aspectele din viața parohiei”, așa cum declară autorul, preotul Horea Septimiu Bordean pe larg [...]

 Social
Paștele, sărbătoarea luminii și a bucuriei în Ortodoxie
Sărbătoarea Învierii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfintele Paști. Cuvântul "Paști" este de origine ebraică. La evrei, cuvântul Pascha (pesah) însemna trecere și era moștenit de aceștia de la egipteni, indicând sărbătoarea anuală a azimilor în amintirea trecerii evreilor prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieșire XII, 27) pe larg [...]

 Social
Gânduri duhovnicești deșpre Paști și Înviere
Sfintele Paști, când prăznuim Învierea Mântuitorului nostru Isus Hristos, este o sărbătoare solemnă. Oamenii sunt mai liniștiți de Învierea Domnului, mai interiorizați. Învierea aduce o bucurie mai liniștită, nu trebuie să alergăm așa cum încercăm de Crăciun să ajungem la Peștera Nașterii pe larg [...]

 Social
Bisericile din Sovata Bai reprezentative pentru localnicii ortodocsi
Sovata Bai a fost binecuvantata de Dumnezeu prin prezenta a doua biserici ortodoxe, impunatoare prin frumusetea si incarcatura spirituala. Biserica cu hramul Schimbarea la fata este o biserica din lemn, construita intre anii 1931-1932 pe larg [...]

 Social
Credință roditoare în Bistra Mureșului
Vrednicia ortodocșilor din Bistra Mureșului și jertfa lor de fiecare zi au dat roade frumoase. Stau mărturie două lăcașuri de rugăciune impresionante și alte activități desfășurate de biserică în slujba comunității, sub îndrumarea preotului Sergiu Andone, Catedrala ortodoxă din Bistra Mureșului, construită în stil bizantin, îți taie respirația cu grandoarea ei, cu suprafețele sale frumos pictate și ramele poleite ale icoanelor pe larg [...]

 Social
Silvania Șerbeni, întoarcerea la esențial
Printre puținele demersuri menite să pună în „conservare”, să restaureze configurația sufletească a neamului românesc autentic, frumusețea țăranului român mișcânu-se în universul lui, pentru ca cei ce vor veni să potă vedea cum a fost, se numără Asociația Silvania Șerbeni pe larg [...]

 Social
În Sângeorgiu de Pădure există interes pentru Biserica satului
În Sângeorgiu de Pădure creștinii ortodocși se închină la Biserica cu hramul Sf Gheorghe, păstorită de cinci ani de zile de părintele paroh Valerian Bradi. Biserica a fost ridicată între anii 1935-1938 fiind construită din lemn pe locul numit „sub vii”, din partea de jos a comunei, numită „Joseni” pe larg [...]

 Social
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea
Fereastră deschisă către cer Apărută în 1991 ca o pecete spiritual-creștină, Recea este o mănăstire de maici, cunoscută ca un spital duhovnicesc, datorită, în primul rând, renumelui părintelui Ioan Iovan, duhovnicul trecut la cele veșnice anul trecut. Mănăstirea a fost ridicată din 1991 la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, cu scopul de a forma o obște de maici pe larg [...]

 Social
Mănăstirea Lăpușna, un colț de rai
Mănăstirea Lăpușna din jud.Mureș a fost înființă în anul 1997, ca urmare a nevoii de a redeschide biserica de lemn – monument istoric care datează din sec. XVIII. După venirea primilor doi viețuitori de la mănăstira Parva-Rebra jud pe larg [...]

Ziarul de Mures
Ziarul de Mures
Sibiu Virtual Tour

AnyTime

ZiareAZ

Singurul site din Sibiu care iti da bani


Sibiul Virtual

Sibiu Jobs

Cautare
Cauta in titlu
Cauta in articol
Arhiva
<< Mar 2010 >>
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Meteo
 
Mailing List
Aboneaza-te pentru a primi în mail ultimele stiri

Linkuri
www.e-ziare.ro
www.sibiujobs.ro
CAUTA: publicitate pe bilete, identitate vizuala, creatie pagini web, publicitate online, service auto


Site construit de