Publicitate în WC

Cea mai eficentă reclamă dintre toate căile de comunicare posibilă este cea făcută în WC. Nu este o speculaţie, este un adevăr acceptat de specialişti. În Sibiu, agenţia de publicitate Focusgraphics este singura care „îmbogăţeşte” spaţiile seci din WC-urile barurilor şi restaurantelor cu panouri publicitare. Este o afacere care a prins şi o idee pusă cu succes în aplicare în oraşul lui Hermann.

Barurile şi restaurantele sunt o oază de relaxare. Nu ai altceva de făcut decât să vorbeşti şi să priveşti lumea şi spaţiul din jur. Ajungi la WC, inevitabil, şi eşti nevoit să îţi opreşti ochii pe ceea ce ţi se oferă ca decor. Undeva pe pereţi remarci o reclamă. Nouă. Cu un slogan ciudat, dar care te provoacă. O citeşti, te amuzi şi reţii ceea ce ai văzut, pentru a povesti celorlalţi care te aşteaptă la masă. Aceasta este cea mai eficientă reclamă de care te-ai „lovit” vreodată”. Publicitatea în WC nu este o idee nouă ci are deja 30 de ani vechime. A apărut prima dată în Anglia. Ideea este ca spaţiile „moarte” din WC să fie decorate cu sloganuri uşor de reţinut. Pentru că, în timpul pe care îl petreci în WC, eşti obligat să studiezi tot ce se află în jurul tău. Dacă atunci când te uiţi la televizor sau citeşti un ziar, poţi să ignori reclama, să muţi canalul sau să dai pagina, în WC nu ai nici o soluţie. Ideea reclamei amplasate în WC a fost „inaugurată” în România de Oops media şi jurnalistul Mircea Toma, de acum câţiva ani. Originalitatea şi eficacitatea ideii a convins mai multe firme de publicitate din ţară să o „împrumute”.

Focus pe baruri

Focus Graphics este agenţia de publicitate din Sibiu care a reuşit să pună la punct un sistem de publicitate în WC. Focus Graphics are spaţii de reclamă în principalele baruri sibiene şi în locaţii bine alese. Ideea de publicitate poartă denumirea generică, împrumutată, de „restroom advertising” şi a prins foarte bine în oraşul lui Hermann.
Mihai Tiepac, directorul general al firmei Focus Graphics, consideră că reclama în toaletă este o formă foarte eficientă de a face cunoscută o firmă sau produsele acesteia. „În WC nu ai alţi stimuli şi eşti obligat să cieşti şi să reţii ce ai în jur. De aceea, o reclamă are mari şanse să fie reţinută de persoanele care ajung în WC-uri. Asta înseamnă o eficienţă foarte mare şi o este foarte probabil ca mesajul firmelor care îşi fac reclamă să fie reţinut”, declară Mihai Tiepac. El precizează că agenţia de publicitate are contracte cu barurile şi restaurantele importante din Sibiu, fapt care asigură o estimare bună a publicului ţintă. „Am acoperit locaţiile care sunt importante. Dacă la noi vine un client care doreşte să afişeze reclamele în alte locaţii, luăm legătura cu patronii de baruri respectivi”, mai spune Mihai Tiepac.

Mai mult decât doar un afiş

Reclama în WC este eficientă. Sondajele de opinie arată acest lucru. Cu toate acestea, nu este chiar floare la ureche să ai o campanie reuşită prin afişe de acest tip. Ramona Tiepac, account executive la Focus Graphics, arată că este nevoie de un mesaj bine gândit care să fie afişat în localuri. „Reclama în toaletă nu înseamnă pur şi simplu afişarea unui text însoţit de imagini. Este nevoie de un mesaj pus la punct, adaptat spaţiului şi condiţiilor respective. E nevoie de o strategie de campanie. Noi încercăm să lămurim clientul că trebuie să concepem un alt mod de a comunica mesajul, pe acest tip de afiş”, declară Ramona Tiepac. Sloganul Oops media, vizualizat în baruri a fost „Give piss a chance”.

Feed-back bun

O reţea bine aleasă de baruri îţi permite să mulţumeşti clientul, indiferent de ce produse doreşte acesta să promoveze. Dacă sunt produse pentru oameni cu venituri mici, de o anumită categorie socială, atunci reclama este astfel gândită şi plasată încă doar publicul ţintă să o observe. Dacă este vorba de produse pentru persoane cu venituri mari, atunci reclama ajunge în barurile „pretenţioase”. „Locaţiile în care avem amenajate spaţii de reclamă selectează publicul ţintă. Acesta este de nivel mediu şi mare, din punct de vedere financiar, datorită locaţiilor unde expunem”, mai spune Ramona Tiepac.
Conducerea Focus Graphics se arată mulţumită de reacţiile mediului de afaceri sibian, la ideea de „restroom advertising”. Mai mult, Mihai Tiepac susţine că are un feed-back bun din partea publicului ţintă, care se arată mulţumit de aspectul şi mesajele din publicitatea din toaletă. „Dacă tot intri în WC, măcar să îţi arunci ochii pe ceva inteligent. Dacă nu citeşti ziarul, să citeşti o reclamă interesantă”, spune Răzvan Sârbu, un „obişnuit” al barurilor.
Reclama care a făcut cunoscut Focus Graphics în Sibiu este cea a laptelui Mândra. Afişul acestuia a avut succes, din punctul de vedere al conducerii agenţiei de publicitate. Reclama afişată în toaletă a primit de altfel bronzul la secţiunea Ad Print al unuia dintre cele mai importante concursuri internaţionale de publicitate, Golden Drum.

Imperiul Gazului

Coconea, eminența cenușie
ZIARUL de Sibiu și ZIARUL de Mureș vă prezintă o analiză la rece, dar foarte arzătoare a foștilor și noilor stăpâni ai Gazului Românesc. Coconea pleacă la NABUCCO, dar vine Florin Muntean. Pantelimon Avram între Jakab Elek și Marcel Piteiu. Patriarhul Sabin Popoviciu și nemții de la Rurhgaz. Dan Ioan Popescu, Iulian Iancu și novicele Codruț Șereș. Baronul de Oltenia, Radu Berceanu, stăpânește prin PD Mediașul și Mureșul. Liberalii au luat plasă la împărțirea miliardelor. UDMR, MOL, NABUCCO și GAZPROM

Coconea, eminența cenușie

Gabriel Coconea, omul de numele căruia se leagă destinele a mii de oameni din gazul românesc termină Facultatea de Petrol și Gaze în 1962 și este repartizat la Sărmașu (jud. Mureș), ca inginer stagiar de foraj. A făcut un cuplu de renume în lumea gazului cu directoarea economică a actua-lului Transgaz, Guadje Laurenția. Până în 1989 a fost director general la Schela de Foraj Mediaș. La Revoluție, a avut o serie de probleme și a fost nevoit să se refugieze în Ministerul Minelor, dar foarte abil, bun comunicator, dotat cu o persuasiune excepțională, a revenit în fruntea Romgaz în 1996. Înainte de 1996 a fost director de investiții la Centrala Gazului, care era o regie națională unică pe România. Printre proiectele de investiții derulate de Gabriel Coconea și cu care se poate mândri este Complexul Turistic Balnear Bazna, realizat și datorită directorului Schelei de Extracție Mediaș, Stelică Bărău, și constructorului Ioan Oprean, de la Ancona Târgu Mureș. După câștigarea alegerilor de către CDR, Coconea se refugiază în funcția de simplu șef de birou în Mediaș. Liderii gazului românesc în epoca Constan-tinescu au fost Emil Blaga și Mihai Zgâia, închis pentru că a fost suspectat că, pe vremea când era șef la Îmbunătățiri Funciare, ar fi retrocedat proprietăți ale statului înspre Biserica Greco-Catolică.
Spre începutul anului 1998 Radu Berceanu își numește omul la conducerea Romgaz, pe Florin Georgescu, dar, datorită prieteniei pe filiera Ioan Nicolae (SNTR) via Petre Roman, în septembrie 1998, Gabriel Coconea se întoarce în registrul de stăpân al gazelor. În ultimul an de guvernare CDR, Regia Națio-nală este spartă în 6 societăți comerciale aflate în subordinea ministrului Industriilor, Radu Berceanu: Depogaz (la Târgu Mureș și Ploiești), Exprogaz (Mediaș și Târgu Mureș), Romgaz și Transgaz. Chiar dacă a rămas doar director general la Transgaz, Coconea a fost recunocut drept eminența cenu-șie în domeniu. Este epoca în care relațiile cu Sabin Popoviciu nu sunt dintre cele mai cordiale.

Acuzele PD-PNL

Principalele acuze aduse epocii Coconea de către profesioniștii liberali și democrați sunt gestionarea defectuoasă a bugetului, în special neplata obligațiilor către stat și suspiciunile legate de o serie de licitații adjudecate permanent de aceleași firme, apropiate tandemului Dan Ioan Popescu și Iulian Iancu, respectiv ale ministrului Industriilor și al secretarului de stat pe gaz. Nominalizați au fost managerii de la INSPET Ploiești, Condmag Brașov, Flowtex Mediaș, Amarad Arad (Cheregi) și TIM SA, condusă de Oargă. Alte afaceri cu tentă comisio-nară au fost cele adjudecate de AEROTEH București și AEM Timișoara. Surse care, deocamdată, nu vor să își dezvăluie identitatea susțin că era vorba de comisioane de milioane de euro anual… No comment.

Muntean de la BAT

La Transgaz, cărăușul gazelor, administratorul conductelor de transport gaze, decizia directorului general este una de o importanță capitală pentru economia românească, îndeosebi odată cu creșterea numărului marilor consumatori eligibili din România. De fapt, directorul Transgaz aprobă tranzitul acestui tip de energie pe teritoriul țării. Gabriel Coconea nu este străin de privatizările de tip MEBO și cele prin care, prin intermediul BAT-ului, Foraj Sonde Mediaș și Mureș au fost externalizate. Astfel, au apărut firmele lui Gheorghe Călburean, DAFORA, și a lui Vasile Aron, Foraj Sonde Mureș.
De asemenea, nici ascensiunea lui Florin Munteanu nu poate fi dezvăluită fără legă-turile sale cu Gabi Coconea. Actualul deputat PD Florin Munteanu a fost șeful coloanei de transport din regia națională a gazului românesc, respectiv directorul Bazei de Transport și Aprovizionare a gazului metan. Discret, fără prea mult tam-tam în presă sau pe piața liberă, s-a privatizat și acest serviciu care asigura transportul și apro-vizionarea gazului. Astfel, îm-preună cu prietenul său Ioan Ștefan, astăzi director general la Mentenanța din Târgu Mureș, au privatizat coloana auto a gazului. Viorel Olteanu, de la Globe Trotters era unul dintre beneficiarii acestui serviciu. Nu insistăm acum asupra conflictului de interese dintre șeful unei regii de gaz, Mentenanța din Mureș, și calitatea de acționar la BAT, cum este cazul lui Ioan Ștefan. Vom reveni cu o anchetă.
Rămâne de văzut dacă relația noului șef al Transgaz, după cum circulă informațiile dinspre ministrul Radu Ber-ceanu și secretarul de stat pe gaz, Traian Popa cu posibilul consilier Gabriel Coconea de la NABUCCO de la Viena va fi una propice mediului de afaceri din România?!
În perioada 2001-2005, cea mai importantă acțiune a Transgaz este participarea la proiectul NABUCCO, respectiv realizarea unei magistrale de conducte de gaz metan din nordul Iranului, înspre Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Austria, până la Viena.
NABUCCO este o alternativă la transportul de gaze din Rusia, mai ales că există un excedent de gaze naturale în nordul Persiei. Surse apropiate afacerilor cu gaze naturale susțin că, deși PD și-a adjudecat șefia Transgaz, deputatul sibian Florin Muntean a acceptat deja să renunțe la Parlament pentru funcția de director general, Coconea se folosește de o serie de tertipuri pentru a ieși la pensie de pe poziția de număr 1 și de a fi acceptat în bordul proiectului NABUCCO de la Viena.
Pedistul Florin Muntean, vehiculat cu șanse maxime de a obține șefia TRANSGAZ Mediaș, a fost însă foarte reticent în declarații, lăsând să se înțeleagă faptul că jocurile nu sunt încă făcute în ceea ce-l privește și că așteaptă „un document oficial”. Din conținutul C.V.-ului său rezultă că acesta este de profesie inginer, specialitatea mașini termice, în cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia din Timișoara, Facultatea de Mecanică. A trecut prin toate treptele de conducere, iar din 1997 este director general la Baza de Aprovizionare și Transport Mediaș.

Epoca Avram la ROMGAZ

„Implicarea politică în treburile interne ale ROMGAZ nu este un lucru bun. Noua conducere va trebui, însă, să aplice politica actualului guvern, rezultatele privatizării ROMGAZ le vom resimți după scoaterea la Bursă a 5 procente din acțiunile societății. Potențialii cumpărători sunt marii jucători de pe piața mondială a gazului – GAZ DE FRANCE, GAZPROM sau colaboratorii noștri de la WINTERSHALL”, Pantelimon Avram, director general ROMGAZ
Pantelimon Avram a venit în Târgu Mureș ca absolvent al Facultății de Petrol și Gaze din UPG Ploiești și, încă din 1976 este inginer la Țigmandru. A urcat treptele directoratului până la funcția de director general al Romgaz, în februarie 2001. În epoca Avram a fost inițiată tehnologia de uscare a gazului din câmpurile de sonde către Transgaz, s-au dezvoltat înmagazinările subterane de la Butimanu-Birciulești (București), Urziceni și Târgu Mureș. A fost pregătită dezvoltarea noii zone Roman-Mărgineni și a crescut numărul de metri forați, așa încât producția să acopere declinul productivității sondelor vechi, prin inițierea de noi exploatări gazeifere. De asemenea, a fost demarată investiția noului sediu Romgaz de la Mediaș, în valoare de peste 8 milioane de euro, licitație câștigată de Gheorghe Călburean de la Dafora. Este epoca în care au explodat afacerile unor firme de sorginte mureșeană: Instaservice, Fluent Gaz, Avia, Cis Gaz, toate, întâmplător, din Târgu Mureș. Nu insistăm tehnic, nu că n-am ști despre licitațiile cu spumante, decolmatări și alte produse tehnice necesare forării, care au făcut obiectul unor licitații de sute de miliarde de lei. Cea mai mare ascensiune a avut-o omul de afaceri mureșean Molnar din Acățari, ascensiune asupra căreia vom reveni într-un material distinct. Discreția o fi o virtute, dar nu tot ce este discret este întotdeauna perfect legal.
Cu toate că a construit o relație eficientă și deosebit de bună în timpul guvernării PSD-UDMR, cu liderii Uniunii, Pantelimon Avram se vede nevoit sau să accepte un loc 3-4 în ierar-hia de la Mediaș, sau să își adjudece numărul 2, alături de Rusu Grațian, la Târgu Mureș. Din actuala sa postură, Pantelimon Avram consideră că privatizarea este un lucru necesar pentru ROMGAZ, în contextul în care și PETROM-ul a fost preluat de austriecii de la OMV. „Implicarea politică în treburile interne ale ROMGAZ nu este un lucru bun. Diplomatic și cu tact, Pantelimon Avram s-a eschivat a face vreo referire asupra succesorului său, Jakab Elek, șeful UDMR Sibiu. „Am încredere în echipa propusă pentru a prelua conducerea, pentru că îi cunosc personal pe toți și sunt niște profesioniști”, a declarat elegant Avram.

Șefia ROMGAZ la mâna UDMR și PD

La Romgaz, unul dintre numele vehiculate, pentru a ocupa una din funcțiile de comandă, este cel al lui Jakab Elek, care așteaptă în prezent parafarea de la centru a deciziei de numire în funcția de director general al ROMGAZ. De profesie inginer ocupă în prezent funcția de director de investiții la Transgaz, fiind și consilier local în Mediaș în ultimele două mandate. Asupra viitoarei sale funcții s-a declarat circumspect, declarându-ne: „Deocamdată aștept încă numirea”.
Un alt nume vehiculat la timona ROMGAZ este cel al lui Marcel Piteiu care îndeplinește în prezent funcția de șef serviciu geologic în cadrul companiei. Până în 2000, timp de doi ani a ocupat funcția de director general al EXPROGAZ Mediaș și până în anul 2001 a ocupat funcția de director gene-ral al EXPROGAZ (Mureș și Mediaș). S-a relansat pe o orbită ascendentă în 2002 pe funcția de șef serviciu geologie la sucursala ROMGAZ Mediaș. A debutat în cariera politică relativ târziu, în anul 2002, îndeplinind funcții de viceprieședinte al PD Mediaș, șef al grupului Alianței din Consiliul Local, vicepreședinte al organizației județene al PD și membru în Consiliul Național de Coordonare al PD. Existența structurilor specializate în domeniul gazeifer în județ este taxată de Piteiu drept benefică pentru bugetele locale, însă constată și un punct nevralgic în strategia de perspectivă a prețurilor de gaze naturale. „Creșterea miei de metri cubi de gaz metan de la 73 dolari la 210 dolari va fi greu de suportat de populație, dar este unul din costurile necesitate de intrarea în Uniunea Europeană, pentru ralierea la normele energetice generale europene. Dife-rența trebuie suportată prin subvenție de la stat”.
„ROMGAZ-ul este o societate cu capital integral de stat, ceea ce înseamnă că ea trebuie să facă politica guvernului. Schimbându-se culoarea politică, după alegerile din 2004, era firesc să se schimbe și directorii. Este o necesitate stringentă a momentului actual”, Marcel Piteiu, șef serviciu geologic ROMGAZ Mediaș

Aurelian GRAMA