Film Review: 3-Iron (2004) de Kim Ki-duk

Am urmarit intr-o dimineata de marti acest film care mi-a setat tot ritmul. Acum ma leg de ceva ce probabil ca nu as fi avut niciodata curaj sa o fac. Am sa distrug cu cuvintele mele o imagine a unui silent drifter care trebuia sa ramana anonim.

E ciudat sa pot sa accept ideea ca din cand in cand mai apare cineva care pune lucrurile in perspectiva atat de frumos si de straniu incat devii gelos. Realizezi ca nu vei putea face nicodata asa ceva, doar ca stii ca aceasta apreciere este undeva la granita. Doar pentru ca am ajuns in acest loc ma multumeste.

Kim Ki Duk vine si ne spune ca numai asa poti fi cu adevarat liber. Si ne mai spune ca pentru el dragostea este inexplicabila in cuvinte. Asa ca mai bine se scutura de ele ca si cum ar fi niste scame enervante. Devine silentios, tacut si retras in cuvinte si explicatii, abuzand de gesturi si de micica. Imaginea vorbeste de la sine. Orice functie vitala este blocata in fata acestui spectacol de tacere.

Daca nu e nimeni acasa el va patrunde prin efractie in casa ta, in universul tau si o sa guste stilul tau de viata, ba mai mult de atata il va imbunatati. Iti va scormoni prin frigider, iti va spala hainele, iti va repara ceasul, si daca cantarul nu functioneaza, ti-l va repara. Dar nu va fi pregatit sa gaseasca pe altcineva la fel de pierdut ca el, un alt drifter, chinuit si sechestrat la domiciliu. O fantoma vie intr-o casa goala. Daca nu esti atent nu ii vezi plecand impreuna lasand in urma un sot maltratat de mingi de golf.

Impreuna formeaza un univers paralel, un microcosmos in 2 in care vor patrunde in case, vor face poze, vor manca, vor spala rufe, vor dormi linistiti in asternuturi straine. Vor ingropa dupa ritual, pe cel gasit mort in casa. Vor fi impreuna. Isi vor gasi libertatea unul langa altul:

We are all empty housesWaiting for someoneTo open the lock and set us free.

One day, my wish comes true.Someone arrives like a ghostAnd takes me away from my confinement.And I follow, without doubts, without reserve,Until I find my new destiny.

In fata fortelor de ordine devin zei tacuti cu control suprem asupra realitatii. Nimeni nu poate intelege natura tacerii unor oameni aparent fara rost. Fortata, ea se intoarce acasa, in miezul unei casnici care zace sub semnul suferintei, provocata de data aceasta doar prin prezenta unui om-sot pe care il respinge complet. Dar cedeaza in cele din urma numai ca ea sa poata sa revina in casa pe care a invadat-o cu el, adormind in locul care pastreaza caldura primei atingeri dintre el si ea.

Dialogul din 3 – Iron este practic inexistent iar lipsa lui nu face decat sa te asalteze cu priviri si gesturi calde, unice. Prin tacere isi vorbesc, prin priviri se ating. Fac dragoste si amandoi sunt vopsiti cu o paleta fina unul peste celalalt. Straniu dar cat se poate de adevarat se poate observa acel “singuri impotriva tuturor” – o dragoste care se dizolva din aceasta lume si transcende in vis.

Kim Ki Duk nu face decat sa ne spuna ca uneori unii dintre noi cauta cu disperare sa faca un sacrificiu, vrem sa ne pierdem in multime, intr-o societate straina, in care sa fim atat de marunti si nesemnificativi incat sa ajungem sa fim nimeni si sa facem parte din nimic. Traim si acceptam orice drama atata timp cat nu suntem singuri : “home is where the heart is”.

“it’s hard to tell that the world we live in is either a reality or a dream.”