Gandul la fuga de acasa

Ideile de a fugi de acasa ale copiilor nu depasesc limita normalitatii si nu sunt legate decat in rare cazuri de prezenta unor dereglari psihice grave.

Studii recente efectuate de psiho-sociologii germani au demonstrat ca 76% din copiii cu varste intre 5 si 12 ani se gandesc cel putin o data la un plan de a fugi de acasa pentru o zi sau char definitiv. Aceste ganduri nu sunt cauzate, asa cum tindem sa credem, numai de dorinta de a scapa de autoritatea parintilor sau a scolii, ci si de unele boli mintale. Studiile din domeniul stiintelor comportamentale si al psihogeneticii au scos la iveala o serie de aspecte biologice si psihologice care contureaza cauzele aparitiei acestor ganduri si tendinte la copii.

Cauzele care conduc la astfel de ganduri

1.Instinctul indepartarii de parinti

Orice copil are atat un instinct de apropiere de parintii si rudele sale, cat si de indepartare, de fuga, chiar catre alte grupuri ce-i par diferite comportamental. Tendinta de fuga catre un grup diferit are ca substrat genetic adaptarea speciei prin export cultural, dar mai ales pentru impiedicarea consagvinizarii genelor atunci cand copilul devine apt pentru procreere. Asadar, este innascuta aceasta dorinta neconstientizata a copilului de a pleca din interiorul familiei, chiar daca e vorba de o evadare de o singura zi. Odata cu cresterea si apropierea pubertatii, impulsul evadarii devine mai evident. Copilul, de obicei, cauta un pretext pentru a-si justifica dorinta sau planul de a pleca de acasa. In multe cazuri, el reclama in mod obiectiv sau subiectiv motive precum autoritatea, duritatea parintilor sau saracia. Studiile sociologilor italieni arata ca, in 18% din cazurile de fuga de acasa, micutul nu avea niciun alt motiv in afara presiunii pur instinctive, demascate prin prezenta unor steroli in sange. In acest caz, numai atentia deosebita a parintilor ii poate mentine pe micuti cuminti, fara prea multe ganduri de aventura.

2. Incapacitatea de a respecta dominanta

Psihologia moderna considera in prezent ca 6% din copii sunt genetic incapabili de a se supune dominantei altor persoane, cu atat mai putin adultilor. Asa cum a subliniat recent dr. F.M. Eddinton, de la Universitatea din North Carolina (SUA), acesti copii au o tendinta nativa de dominanta extrem de dezvoltata, care nu permite atitudini de supunere fata de nimeni. Acesti copii, a caror genetica le impune, practic, sa nu asculte si sa nu se supuna nimanui, au ca singura sansa de confort psihic evadarea definitiva de acasa. Psihologia moderna a descoperit ca ei prefera libertatea in locul oricarei tentatii din partea parintilor sau a caselor de copii. Aceasta situatie problematica nu poate fi rezolvata decat prin intense terapii psihologice asociate cu un comportament extrem de permisiv al parintilor fata de atitudinea lor.

Aspecte psihologice Tentatia pentru nou si aventura

Cercetatorii britanici de la Universitatea din Birmingham considera ca peste 25% din baieti si peste 11% din fete au in copilarie o atractie obsesiva pentru noutate si experiente de viata noi. Neofilia (dragostea exagerata pentru noutate) este determinata si genetic, dar si de conditiile monotone de viata, lipsa de stimuli, de jucarii sau romane ori filme intelese gresit. Deseori, dorinta a trai noi experiente este mobilul plecarii temporare de acasa. Astfel, la varste cuprinse intre 9 si 12 ani, peste 20% din copii s-au gandit foarte serios la aventura plecarii pentru o perioada de acasa. 6% din acesti baieti chiar isi pun planul in actiune si evadeaza pentru cel putin o zi. Pentru a lupta cu spiritul de aventura, care poate fi antrenat si de tendinte instinctive, e bine ca parintii sa le asigure micutilor cat mai multa diversitate. Excursii in afara orasului, un weekend pe carari de munte, in padure sau la pescuit pot diminua eficient tentatia de a fugi pentru a trai aventura pe viu. Pe langa aceasta, este foarte important ca micutul atras de noutate, care se plictiseste repede, sa aiba din belsug carti si filme de aventura, dar si un program de joaca lejer care sa-i permita contacte sociale cu alti copii.

Frica de parinti

Din nefericire, multi parinti inca mai cred ca bataia, pedepsele dure, atitudinile verbale violente sunt solutia unei educatii bune. Pentru peste 70% din copii, oricare atitudine agresiva sau foarte autoritara a parintilor este un real pas catre o ruptura afectiva, uneori definitiva. Micutul, care se simte permanent amenintat, traind cu stresul aplicarii unor pedepse, isi imagineaza deseori ce minunat ar fi daca ar fi liber sa faca ce vrea. De la acest gand pana la hotararea de a fugi poate chiar definitiv de acasa nu mai este decat un mic pas, pe care copilul, de obicei, are curajul sa-l faca. Nu trebuie sa ne imaginam ca micutul reactioneaza sau gandeste asa cum am gandit noi cand eram constransi de parinti. El poate fi total diferit, imprevizibil si poate planui sa fuga de-acasa atunci cand nici nu ne asteptam. Se intelege deci ca e foarte important sa nu abuzam de autoritate si sa incercam sa educam micutul prin atitudine prietenoasa, exemple si explicatii logice ale pericolelor.

Intoleranta reciproca

Multi copii se pot afla intr-o situatie dificila in relatia de comunicare cu propriii parinti. Exista posibilitatea unei incompatibilitati reale de toleranta reciproca, parinti-copii, foarte asemanatoare incompatibilitatii in cuplu. Ca urmare, de ambele parti pot aparea reactii afective negative la atitudini neutre banale ale celuilalt. Copilul se va simti astfel permanent tensionat psihic in prezenta parintilor, chiar si daca acestia se poarta cu el extraordinar de bine. In acest caz, orice mic pretext pentru a fugi de acasa va fi acceptat de constientul micutului.

Copilul neinteles

Exista cazuri in care unii copii isi creeaza un anumit model imaginar de viata, incercand sa ceara parintilor sa se conformeze regulilor impuse de el. Este o forma de caracter dominant in care micutul cere practic parintilor sa-i inteleaga gandurile si dorintele, chiar si atunci cand nu si le exprima clar. Este vorba de o tipologie extrem de sensibila, cu tendinte pesimiste, depresive, care pot conduce la incercarea de fuga de acasa, ba chiar la sinucidere. Copilul care reclama permanent faptul ca nu este inteles si nu-i convine nimic trebuie sa fie vazut obligatoriu de un psiholog.

Lipsa confortului material

Orice copil are nevoie si de un minim confort material pentru a nu se gandi prea des la fuga de acasa. Chiar si daca primeste zilnic dulciuri si jucarii, el isi poate dori sa aiba acele jucarii si posibilitati de distractie pe care le-a vazut la prieteni cu parinti mai bogati sau mai darnici. Pentru unii copii, aflati in pragul adolescentei, poate aparea tentatia de a munci sau a face un anume serviciu contra unor valori care sa-i asigure confortul material. Acest lucru este extrem de periculos si reprezinta un pas catre tentatia infractionala, asociata cu fuga de-acasa. Din acest motiv, parintii trebuie sa faca un efort in plus pentru a le oferi micutilor cat mai multe bucurii si cat mai multa ambitie si apreciere, explicandu-le riscul de a obtine bani de la necunoscuti. Nu in ultimul rand, trebuie amintit ca exista si unele probleme legate de dorinta anormala de a evada sau a parcurge distante mari pe jos. Cea mai clasica forma este dromomania, adica obsesia de a merge la infinit, care are cauze multiple si necesita consult psihiatric.