Studenţii din învăţământul superior românesc văd perspectivele lor de viitor mai puţin optimist decât acum doi ani, după cum reiese dintr-un sondaj iniţiat de compania internaţională Continental AG, care deţine o unitate de producţie şi cercetare şi la Sibiu.
Institutul de cercetare a opiniei TNS Infratest a întrebat, în cadrul celui de-al doilea sondaj din 2007, iniţiat de Continental AG, un total 974 de absolvenţi din România: 496 de studente şi 478 de studenţi. În centrul atenţiei s-a aflat, ca şi în cazul sondajului efectuat în rândul absolvenţilor din Germania, globalizarea. Sondajul arată că studenţii din România privesc critic globalizarea. Circa 45% din răspunsurile date de acestea sunt declaraţii negative. Răspunsurile neutre legate de globalizarea economiei reprezintă numai 40% în România, faţă de cele 70% în Germania. „Pentru noi a fost surprinzător că aproximativ 11% dintre studenţii din România, ţară considerată în mod clasic având costuri reduse, se tem de delegarea în ţări cu salarii reduse, ca şi în Germania, care este ţară cu costuri mari”, a declarat directorul de personal al companiei Continental AG, Heinz-Gerhard Wente. „Izbitor este şi faptul că studenţii români nu au răspunsuri diferite la întrebările legate de globalizarea care le-ar putea afecta pe viitor viaţa personală şi profesională, decât la celelalte întrebări generale”, a mai spus oficialul german.
Mirajul străinătăţii a scăzut
În cazul unor oferte concomitente în străinătate şi în România, 55,5% dintre cei întrebaţi ar alege locul de muncă din străinătate. Totuşi, numărul declaraţiilor similare a scăzut cu 12% faţă de 2005. “Acest lucru nu înseamnă că cei întrebaţi ar rămâne în România, ci că a crescut în mod considerabil numărul celor nehotărâţi. În continuare, rămâne neschimbat refuzul de a munci în ţările mai puţin atractive, ca Rusia sau Ucraina, China sau America de Sud”, consideră analiştii Continental AG.
Dacă ar exista posibilitatea de a alege între un loc de muncă în străinătate sau în România, una din patru persoane întrebate ar rămâne în România şi una din patru ar prefera un loc de muncă în Europa Occidentală. Una din 5 persoane întrebate ar dori să lucreze în Germania, una din zece persoane în afara Europei şi numai 3% în ţările învecinate din Europa de Est. 18% dintre cei întrebaţi nu au avut nici o idee. Referitor la un loc de muncă în SUA, atât studenţii din România, cât şi cei din Germania au răspuns pozitiv. Mai ales în România, în ultimii doi ani a scăzut numărul celor care doreau să lucreze în SUA, în 2005, 61% dintre absolvenţii români se interesau de un loc de muncă în SUA, iar acum numai aproximativ 50%. Şi în Germania a existat o scădere mai puţin accentuată.
Limba engleză, pe primul loc
Datele furnizate de 99,6% dintre cei întrebaţi arată că engleza se predă în orice universitate din România. Urmează franceza (78,2%) şi germana (55,2%), la mare distanţă de spaniolă (17,5%). Rusa sau chineza sunt menţionate de mai puţin de 1% dintre cei întrebaţi. Când este vorba de evaluarea propriilor cunoştinţe de limbă internaţională, numai 5,4% declară că nu ştiu deloc engleză, 30% vorbesc engleza fluent, 33% consideră că ştiu bine, 26% consideră că ştiu „aşa şi-aşa”. 40% nu vorbesc deloc germana, iar cei care cunosc limba îşi evaluează cunoştinţele ca fiind “satisfăcătoare” (3,6%).
„Printr-un astfel de studiu realizat periodic, Continental AG aduce informaţii extrem de utile mediului academic, precum şi un mare beneficiu pentru profesori, şi anume acela de a conştientiza nevoile legate de pregătirea tinerilor absolvenţi – potenţiali angajaţi – pe care le au companiile”, declară prof. universitar Dr. Ioan P. Mihu, şef Catedră Inginerie Electrică şi Electronică, Facultatea de Inginerie “Hermann Oberth”, din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
Studenţii îşi pierd optimismul
Potrivit studiului, dacă în 2005, 73,5%, adică trei sferturi dintre studenţi, estimau optimist şansele profesionale, anul acesta procentul este de 54,8%, ceea ce reprezintă numai jumătate din numărul de studenţi. Numărul absolvenţilor mai degrabă pesimişti rămâne aproape neschimbat, la un nivel scăzut, mai reiese din studiu.
Companie internaţională
Continental AG este unul dintre cei mai mari investitori străini din România şi are 3.750 angajaţi în Timişoara, Sibiu, Carei şi Satu Mare. La aceştia se adaugă şi angajaţii Siemens VDO din Timişoara şi Iaşi, de îndată ce Oficiile Internaţionale ale Concurenţei aprobă achiziţionarea companiei, anunţată la sfârşitul lui iulie, şi se va finaliza preluarea de către Continental. „România este unul dintre cele mai importante amplasamente de producţie şi dezvoltare din Europa şi dispune de mari surse de talente. Anul acesta dorim să angajăm peste 1.300 de absolvenţi – mai ales ingineri. De aceea, suntem interesaţi de intenţiile generaţiilor tinere cu privire la aspecte importante legate de viitor, pregătire, profesie şi carieră”, arată Heinz-Gerhard Wente.