Am o lista luuunga cu locuri frumoase din Moldova pe care vreau sa vi le recomand. Pentru inceput am ales trei, mai putin cunoscute, care mi-au lasat unele dintre cele mai pregnante amintiri din calatoriile prin tara.
Casa memoriala Calistrat Hogas – Piatra Neamt
Pe Hogas l-am citit in clasele primare, dar nu mai tin minte nimic din ce a scris. Cu exceptia Pisicutei, pe spinarea careia se plimba prin tara. Asa ca am pasit in casa lui dornica sa imi reamintesc cate ceva si sa aflu mai multe despre Calistrat – omul.
Calistrat cel cu un simt al umorului iesit din comun, Calistrat care isi alegea cu grija prietenii ce-l insoteau in calatorii, Clistrat care juca din cand in cand carti, iar atunci cand castiga “investea” banii in petreceri cu muzica militara ca sa joace “duducile” (prietenele sotiei lui).
Am stat in casa memoriala aflata la numarul unu pe strada ce poarta numele scriitorului mai mult de o ora. Am savurat citatele presarate printre exponate si am ascultat povestile muzeografului, o doamna tare draguta care parea sa fi fost foarte apropiata de Sidonia Hogas – fiica cea mica a lui Calistrat. Ea, Sidonia, a fost cea care a pastrat cu grija si drag majoritatea obiectelor care se gasesc, in prezent, in muzeu si a contribuit la redactarea explicatiilor care insotesc aceste obiecte. Si se simte. Se simte ca cineva a pus mult suflet in aranjarea fiecarei camere. Cred ca doar cineva foarte apropiat de Calistrat Hogas ar fi putut sa spuna o poveste despre el, cu cap si coada, foarte bine condimentata, in doar cateva incaperi.
Nu doar ca mi-a placut foarte mult, poate cel mai mult dintre casele memoriale vizitate pana acum in Romania, dar mi-a starnit curiozitatea pentru “Pe drumuri de munte”, cartea cu foi roase de vreme, citita in primara. Dupa ce m-am intors in Bucuresti i-am facut o vizita mamei si am substras-o din biblioteca. Acum isi asteapta randul la citit si sunt curioasa sa (re)vad ce inseamana pentru Hogas sa scrie despre calatorii: “Asadar, eu am inceput a scrie cu gandul de-a imbranci literatura calatoriilor din drumul obiectiv, didactic si aproape geografic de pana acum, pe drumul subiectiv, pe care trebuie sa mearga, dupa socotinta mea, acest gen de literatura.”
Program de vizitare: de marti pana duminica intre 9-17 (octombrie – martie) sau 10-18 (aprilie – septembrie)
Muzeul Satului Bucovinean – Suceava
Nu se poate lauda ca fiind unul dintre cele mai mari din tara, dar eu il pot lauda ca fiind singurul muzeu al satului care mi-a lasat o amintire de neuitat.
De mica aveam oroare de sicrie. Atunci cand treceam pe langa un magazin de pompe funebre imi suceam gatul in directia opusa si-mi tineam respiratia pana treceam de el, ma trezeam noaptea din cosmaruri cu capele si altele asemenea. In timp am reusit sa-mi controlez frica asta, dar nu complet.
Si iata-ma in Muzeul Satului Bucovinean, plimbandu-ma agale printre cele 21 de exponate: gospodarii, ateliere mestesugaresti, biserici, etc. Pe unele le admiram doar la exterior, pe altele le puteam vedea si inauntru. Cum a fost cazul casei Cacica, din zona Humor. Am vazut usa deschisa si m-am repezit inauntru. Nici nu i-am trecut bine pragul ca un tipat discret (imi place mie sa cred) mi-a iesit pe gura. Bocitoare, oameni adunati la priveghi si…sicriul, bineinteles. E drept ca bocitoarele se auzeau doar in difuzoare, oamenii erau manechini, iar sicriul era probabil o cutie de carton imbracata, dar toata atmosfera era atat de bine redata incat m-a luat prin surprindere.
Dupa ce mi-a trecut sperietura am citit cu interes obiceiurile zonei legate de inmormatare si, cateva case mai incolo, pe cele legate de nastere si botez.
Cu sau fara oroare de sicrie, vizita la Muzeul Satului Bucovinean poate fi o experienta placuta si educativa. Unele case sunt acoperite de verdeata, altele au flori in curte, altele gazduiesc scene din viata satului si peste tot ai la dispozitie placute sau foi cu explicatii detaliate. Plus ca muzeul se afla la doi pasi de Cetatea de Scaun din Suceava pe care nu cred ca vreti sa o ratati atunci cand vizitati orasul.
Program de vizitare: (vara) de marii pana vineri intre 10:00 si 18:00,sambata si duminica intre 10:00 si 20:00
Parcul Natural Vanatori Neamt
Stiati ca numele zimbrilor nascuti in Romania trebuie sa inceapa cu Ro? Roxana, Rodica, dar oare ce nume primesc masculii? Sau le-or pune nume de cod: Ro007? Cert e ca in Gradina Zoologica Dragos Voda din Parcul Natural Vanatori Neamt se gasesc 6 exemplare de zimbri la vedere si e una dintre cele patru rezervatii de acest fel din Romania.
Insa nu zimbrii mi-au ramas in minte. Ok, sunt mari si pareau nemultumiti ca se gasesc intr-un tarc. Oricum, la cum arata, cred ca par nemultumiti tot timpul, si cand ii intalnesti in libertate. Iar exemplarele din aceasta rezervatie au toate sansele sa ajunga in libertate, la un moment dat. Din ce am inteles, asta e obiectivul incepand cu 2011: sa fie eliberati, treptat, in Muntii Neamtului.
Ce mi-a ramas in minte e fata singurului Mos Martin din Gradina Zoologica. Cel mai deprimat urs pe care l-am vazut pana acum. Am citit atata tristete in ochii lui ca-mi venea sa-l iau in brate. Sau sa-i iau de guler pe cei care-l tin captiv si sa-i intreb: voi chiar nu vedeti in ce hal a ajuns ursul asta? Chiar nu-l auziti cum se tanguie? Imi place sa cred ca exista un motiv intemeiat pentru care saracul animal e tinut acolo si ca asta e cea mai buna varianta pentru el, dar cu ocazia vizitei la Gradina Zoologica mi-am adus aminte de ce nu-mi place sa merg in astfel de locuri: animalele ar trebui sa traiasca in libertate, nu sa fie exponate de muzeu!
