Cutremurul din 4 martie 1977 a marcat toata pupulatia Romaniei si a ucis numerosi oameni. Dana Savuica este una dintre persoanele care au fost marcate de acea catastrofa.

Dana spune ca totul s-a intamplat de ziua surorii sale, iar tatal le-a scos pe balcon. Datorita acestui nefericit incident, vedeta a ramas cu o teama adanca. Intr-un final, au reusit sa iasa din cladire si s-au refugiat la bunicii ei, la Targoviste.

„4 Martie 1977 a insemnat pentru mine si pentru sora mea o zi in care am ras si am plans in acelasi timp. Eram copile si sarbatoream in familie ziua surorii mele. Eram la etajul 6 intr-un bloc pe Blvd.1Mai.

Cand a inceput totul sa se miste si sa cada obiecte din biblioteca si de pe masa, am auzit in acelasi timp un vuiet straniu afara pe strada si tipetele de panica ale oamenilor.

Tatal nostru ne-a luat in brate pe amandoua si a iesit pe balcon. Acum povesteste cum a avut primul instinct sa sara cu noi ca sa scapam.

Si acum imi aduc aminte cum parca vedeam pamantul apropiindu-se de noi sau blocul care se inclina…Cred ca de atunci am frica de inaltime. Teribila. Nu ies niciodata in balcon, fie el si la etajul 3.

Imi aduc aminte cum am ramas cu ochii atintiti la parul coafat al unei rude , care se despletise si care se izbea odata cu capul ei de tocul usii.

Am facut cu totii marea greseala sa iesim pe scarile blocului. Toata lumea tipa si imi aduc iar aminte, ca o imagine care nu-mi da pace, de niste mere care se rostogoleau pe scari in jos. Am fugit pe scari, incercand sa depasesc acele mere.

Ajunsi afara, vuietul era asurzitor, parca o uzina tragea semnalul de alarma sau niste anteaeriene ne avertizau ca vine sfarsitul lumii. Am intrat cu totii in masina , ne era frig si ne uitam disperati la lumea care statea in mijlocul strazii.

Am ajuns la o cabina telefonica si ne-am sunat bunicii de la Targoviste. Telefonul nu mergea. Am plecat direct spre ei si , cand am ajuns, i-am vazut in curtea casei. Casa era inca in picioare. Am fost norocosi, am scapat toti cu viata.

Nu voi uita niciodata ziua de 4 Martie, ziua in care cu un ochi am ras si cu unul am plans. Nu m-am simtit niciodata mai aproape de faimilia mea… Ma indrept cu gandul spre oamenii care nu mai sunt printre noi si ii plang si acum…dupa 37 de ani„, a marturisit Dana pe pagina sa de Facebook.

Write A Comment