Majorarea TVA coboara Romania 10 pozitii in topul competitivitatii

Romania a pierdut 10 pozitii in topul competitivitatii editia 2011-2012 ajungand pe locul 77 din 142 de economii clasificate. Mai mult decat atat, daca in urma cu un an economia bulgareasca era considerata cea mai putin competitiva la nivelul membrilor estici ai UE, acum, vecinii de la sud la Dunare au inmanat lanterna rosie romanilor.

Potrivit World Economic Forum (WEF), Bulgaria a reusit sa-si imbunatateasca scorul la 4,16 puncte, in vreme ce noi ni l-am redus de la 4,16 la 4,08 puncte.

Principalul element care a facut diferenta a fost – dupa toate probabilitatile – taxarea, in conditiile in care Bulgaria a intrat in criza cu o fiscalitate relaxata, iar Romania a majorat TVA cu cinci procente. Mentionam ca Bulgaria taxeaza veniturile cu o cota unica de 10%, nu de 16% ca la noi, aplica o taxa pe valoarea adaugata de 20%, nu de 24%, percepe contributii sociale situate in jurul nivelului de 30%, nu de 44% si impoziteaza dividendele cu 5%, nu cu 16%.

Bulgaria este urmata de Slovacia in topul WEF (4,19 puncte), Letonia (4,24), Slovenia (4,3), Ungaria (4,36), Lituania (4,41), Polonia (4,46), Cehia (4,52), Estonia (4,62).

Comform WEF, Romania face parte din grupa tarilor cu economii bazate pe eficienta (efficiency driven), ceea inseamna ca este o tara in curs de dezvoltare, in timp ce tarile dezvoltate sunt considerate economii bazate pe inovatie (innovation driven).

Punctele slabe ale economiei romanesti, care franeaza dezvoltarea, sunt identificate de Forumul Economic Mondial la nivelul eficientei si dezvoltarii pietelor de bunuri si financiare, a inovatiei, a gradului de sofisticarea a afacerilor, dar mai ales la nivelul institutiilor statului, a infrastructurii si mediului economic.

Punctele tari se evidentieaza la nivelul invatamantului primar si superior, aportului tehnologic si a marimii pietei. Ceea arata ca Romania ar avea “ingredientele” cu care sa obtina performanta, insa managementul, in special amestecul statului in economie, constituie o frana mai puternica in dezvoltare decat baza materiala.

Cele mai importante obstacole in calea mediului de afaceri din Romania au fost identificate – la editia 2011-2012 a World Economic Forum – ca fiind povara fiscala, birocratia, instabilitatea politica, accesul la finantare, coruptia, infrastructura si reglementarile fiscale.

La editia anterioara, principalele bariere pentru business erau reprezentate de accesul la finantare, infrastructura, birocratie si abia apoi veneau povara fiscala, urmata de reglementarile fiscale, instabilitate politica si coruptie.

Plasarea taxarii ca principala piedica in calea desfasurarii afacerilor nu poate avea legatura decat cu cresterea TVA, in situatia in care datele prelucrate de WEF in vederea alcatuirii ultimului clasament sunt, in principal, cele corespunzatoare anului 2010.