O expoziţie de poveşti

Centropa a vernisat ieri după-amiază expoziţia „Martori evrei ai unui secol european”, în holul primăriei Sibiu.

“Tatăl meu, Noe Gâtlan, a fost ofiţer în armata română. Mama, Rebeca Gâtlan, a fost casnică. Tata a studiat chrurgia la Torino între 1924 şi 1929, specializându-se în dermatologie şi boli venerice. O perioadă a lucrat ca medic militar la Brăila. Părinţii mei s-au cunoscut la Bârlad. Mama avea o eczemă pe piept, iar tata era student la medicină în anul trei. A fost chemat să o consulte. În timpul vizitelor la domiciliu şi al tratamentului, cei doi tineri au ajuns să se placă. Nunta a fost în 1929. S-au căsătorit din dragoste şi au rămas îndrăgostiţi toată viaţa”. Aceasta este povestea părinţilor Corneliei Gâtlan. Alături de ea stau alte câteva zeci de poveşti ale evreilor care au trăit, sau încă trăiesc în România. Unele sunt triste, despre Holocaust, despre război şi evrei, altele sunt poveşti de dragoste sau simple fapte de viaţă. Toate sunt poveşti de viaţă.

10 ani de cercetare

Expoziţia are la bază o cercetare începută în România în anul 1997, de Edward Serotta, directorul CENTROPA (The Central Europe Center for Research and Documentation). În cadrul organizaţiei lucrează aproximativ 100 de istorici, regizori de film, web designers, jurnalişti şi profesori, care pe parcursul a aproximativ 10 ani, au intervievat peste 1500 de evrei din peste 15 ţări din Europa, culegând informaţii despre cultura şi tradiţiile acestei comunităţi. Informaţiile strânse sunt personale şi nu încearcă o prezentare a evreilor strict ca victime ale Holocaustului. Toate aceste informaţii au fost stocate într-o bază de date digitală, pe site-ul www.centropa.org, ce oferă tuturor evreilor din ţările vizate, posibilitatea de a-şi prezenta experienţele de viaţă unei lumi întregi. Cei mai privilegiaţi dintre noi pot vedea o parte din aceste poveşti în holul primăriei Sibiu.

“Este după părerea mea o poveste care se potriveşte foarte bine cu Capitala Culturală Europeană. Nu este niciun secret că noi de la bun început am încercat să punem în valoare culturile care trăiesc în Sibiu, printre acestea şi cea a evreilor”, Klaus Johannis