A treia ramura Tolstoi de la Sibiu

Una din cele cinci ramuri – mai precis a treia – a familiei celebrului scriitor rus Lev Nicolaevici Tolstoi are o descendenta care traieste la Sibiu. Marina Robescu – caci despre ea este vorba – nu considera acest lucru ca pe un fapt senzational, ci doar ca pe un joc al destinului. Un destin care pentru familia scriitorului Lev Nicolaevici Tolstoi – inclusiv pentru Marina Robescu – incepe pe undeva pe la anul 730 continuand pana in zilele noastre.

Un arbore genealogic stufos din care nu lipsesc ascendenti din inalte familii nobiliare franceze, engleze, ruse, germane, olandeze, ba chiar si un han tatar crestinat si intrat in slujba familiei imperiale ruse. Poate ca din acest sange atat de amestecat vine si puterea de adaptare a descendentilor familiei Tolstoi, raspanditi in cele mai diverse si neasteptate colturi ale lumii. Asa explica Marina Robescu – nascuta la Nisa in 1924 si venita apoi in Romania, o persoana care vorbeste fluent 5 limbi straine – destinul atipic al familiei sale. Domnia sa este pe cale sa finalizeze acum arborele genealogic al familiei. Intalnirea mea cu Marina Robescu a fost o intalnire cu istoria, cu literatura si opera. Marina Robescu iubeste de o viata si in mod neconditionat opera, cariera careia ar fi dorit sa i se consacre. “N-a fost sa fie, considera Marina Robescu. Poate ca in vremuri mai bune as fi ajuns solista de opera insa din pacate cariera mea care a inceput ca solista in corul operei s-a incheiat prea devreme. In anii ’45-’46 nu se putea trai dintr-un asemenea salariu. In plus ma casatorisem, iar sotul meu, fost ofiter in armata regala, trecuse in rezerva. Erau vremuri potrivnice…Iubesc insa opera in continuare si nu scap nici un spectacol de la Sibiu”.

De la Nisa la Sibiu, via Bucuresti

“Bunicul meu dinspre mama, si-a inceput relatarea d-na Robescu, a fost colonelul conte Piotr Tolstoi, aghiotant al Marelui Duce. Din casatoria sa cu Zenaida Bekteieff a rezultat mama mea, Nathalie si un unchi Serghei. Mama s-a nascut in 1901 la Tarskoe Selo, resedinta de vara a familiei imperiale si a trait un timp in numerosul anturaj al familiei ultimului tar. Dupa plecarea de acolo a purtat corespondenta cu toate cele patru fiice ale tarului, Olga, Anastasia, Tatiana si Maria. Cu aceasta corespondenta este o intreaga poveste…”. Evenimentele din cursul anului 1917 si 1918 au marcat si familia colonelului Tolstoi. “Mama, unchiul si bunica, a continuat Marina Robescu, au plecat la inceputul anului 1918 la Odessa, urmand ca mai apoi sa vina si bunicul. Nu stiu exact in ce conditii a murit acesta, dar stiu ca dupa moartea sa cei trei au reusit sa plece in Turcia, apoi au fost evacuati de britanici la Malta, iar ulterior au plecat in Italia pentru un timp, ca in final sa se stabileasca la Berlin”. In 1921, Nathalia Tolstoi s-a casatorit cu Nikolas von Wolkoff cu care a avut doi copii, pe Marina (devenita mai tarziu Robescu) si pe sora ei, Ileana Zenaida (devenita prin casatorie Stein). “Pe tatal meu, ne-a spus Marina Robescu, nu l-am cunoscut niciodata personal. Cand as fi vrut eu sortii mi-au fost impotriva, cand ar fi vrut el n-am mai vrut eu. Eram oricum niste straini. A divortat de mama la patru ani de la casatorie si s-a stabilit in Anglia. S-a recasatorit inca de doua ori si a mai avut inca cinci copii. Toti traiesc in Anglia, dar nu-i cunosc personal. Am primit printr-un intermediar o fotografie de a sa din ultimii ani de viata. A murit, nu stiu exact cand, dar nu inainte de a publica o carte foarte apreciata despre viata sa si despre Rusia ultimilor ani de dinainte de venirea bolsevicilor”. Ramasa singura, Nathalie Wolkoff (fosta Tolstoi) a venit in 1929 in vizita in Romania la un unchi care traia in Bucuresti, si care avea mai multe proprietati in intreaga tara. I-a placut locurile, i-au placut oamenii si s-a stabilit aici. Acolo l-a cunoscut si s-a casatorit cu maiorul magistrat Nicolae Roman. “Roman a fost adevaratul meu tata. Un suflet de mare omenie si caldura. In 1941 a fost numit seful Curtii Martiale de la Sibiu si ne-am mutat cu totii aici. Si tot aici am invatat sa vorbesc romaneste jucand fotbal cu ordonanta tatalui meu”, a incheiat Marina Robescu.

Fuga de comunism si adaptarea la noile realitati

“Bunica a fugit din Rusia de comunism, dar mama l-a prins in Romania. S-a adaptat ce era sa faca? De fapt ne-am adaptat cu totii, a continuat Marina Robescu. Tatal meu vitreg, Nicolae Roman, a iesit din cadrele active inca in timpul lui Antonescu si a devenit avocat. Nici el si nici mama n-au avut de suferit in timpul regimului comunist, Tata a murit in 1954, dar mama i-a supravietuit multi ani, a murit in 1981, aici, la Sibiu”. In 1942, Marina Robescu, aflata pe atunci la Bucuresti unde intrase in Corul Operei l-a cunoscut pe Victor Eftimiu. “Era un om interesant, cult si foarte galant. S-a amorezat de mine si recunosc ca desi ne desparteau cativa ani buni m-am simtit atrasa de el. Mi-a scris si din lagarul de la Targu-Jiu unde a fost internat in 1943 pentru vederile sale de stanga. Credea in steaua lui si a avut dreptate – dupa 1944 steaua lui s-a ridicat tot mai sus: poet cunoscut, traducator, membru al Academiei Romane…”, a declarat Marina Robescu. In 1945, Marina Robescu s-a casatorit cu fostul ofiter de cavalerie Radu Robescu. S-au stabilit in orasul de pe Cibin si dupa o experienta de scurta durata in efemera Opera Romana de la Sibiu condusa de Ydolle Dumitriu -Barlad – mama Margaretei Paslaru – au luat “raiul comunist” in piept: Marina Robescu functionara la Scoala de tractoristi din Sibiu, iar Radu Robescu profesor de mecanica la Liceul Agricol. Peste cativa ani, Marina Robescu a devenit contabil-sef la Liceul “Gheorghe Lazar” din Sibiu, iar Radu Robescu, inginer mecanic la Intreprinderea “Balanta” din aceeasi localitate. Se adaptasera la noile realitati cu toate compromisurile pe care le cerea aceasta adptare, cei doi copii ai familiei cresteau si nu erau sperante ca se va mai schimba ceva.

“Aici e Radio Europa Libera!”

“Ne-am comportat exemplar – cu trecutul nostru era imperios necesar sa procedam astfel – asa ca nimeni n-a avut ce sa ne reproseze. Mai mult chiar, atunci cand am dorit sa plec in afara sa-mi vizitez diferitele rude raspandite care incotro, mie mi s-a aprobat. Cu greutate e drept, dar mi s-a aprobat. Dar numai mie, nu si familiei”, a declarat Marina Robescu. “Am fost de 9 ori dincolo – in Franta, Suedia, Belgia, Germania, etc. – dar nu m-a tentat niciodata sa incerc sa raman si sa cer apoi reintregirea familiei. Nu m-a tentat nici sa-mi denigrez tara, asa cum mi-a cerut la un moment dat Mircea Carp de la Europa Libera cu care m-am intalnit in Germania, fost camarad de arme cu sotul meu. Erau multe de spus la adresa Romaniei din acel timp, dar mi-era teama pentru cei ramasi, in plus nici n-am considerat ca ar fi moral sa fac asa ceva. M-am intors de fiecare data pentru ca eu mi-am acceptat destinul, poate chiar cu o oarecare resemnare, recunosc. Insa trebuie sa va mai spun ceva: corespondenta mamei mele cu cele patru printese ale familiei imperiale – nu stiu daca ceea ce aveam eu era toata – am reusit sa o plasez spre vanzare, in Anglia, prin intermediul Casei de licitatii Sotherby’s. Cred ca am riscat foarte mult, la fel ca persoana care m-a ajutat sa le scot atunci din tara”, a mai declarat Marina Robescu.

Cavaler al Ordinului Templierilor

Marina Robescu a traversat cu darzenie toate incercarile pe care i le-a dat viata. Si asta pentru ca asa cum spunea: “Am fost toata viata o optimista. M-am adaptat firesc la toate pentru ca povestea familiei mele cu sange atat de amestecat este o continua adaptare, la locuri noi, la oameni noi si de ce nu, la timpuri noi”, a mai declarat Marina Robescu. Poliglota fiind – cunoaste cinci limbi straine – dupa 1990 a fost solicitata sa lucreze ca functionara in cadrul Forumului Democrat al Germanilor din Romania, cu sediul la Sibiu. A facut-o tot cu constiinciozitatea-i caracteristica. Tot cam in acea perioada au inceput si procesele cu statul roman pentru recuperarea proprietatilor confiscate de regimul comunist. In 1996, spre surpriza sa, dupa o verificare prealabila minutioasa a devenit Cavaler al Ordinului Templierilor, fiind printre foarte putinele femei care fac parte din acest ordin. Cu sufletul vesnic tanar, Marina Robescu este senina si impacata cu trecutul. Adica cu tot ceea ce inseamna acest trecut: cu renuntari, cu sperante neimplinite, cu amintiri dintr-un timp ce pare mereu tot mai indepartat.

La limita rabdarii – peste zece ani de procese cu statul roman

Mama Marinei Robescu, Nathalie Tolstoi, devenita dupa cea de-a doua casatorie Natalia Roman, a cumparat in anul 1943 pentru a-si construi o casa patru parcele de teren pe strada arh. Grigore Cerchez, in fostul parc Mornand. Pe unul din aceste terenuri in suprafata de 907 metri patrati (strada Dorobanti, nr. 191), a inceput din 1966 sa functioneze Televiziunea Romana. Terenul in cauza a fost evaluat in 2004 la valoarea de 33,2 miliarde lei vechi, respectiv 817.000 de euro. Dupa 1990, in mod firesc Marina Robescu a revendicat aceste terenuri in calitate de mostenitoare a Nataliei Roman (fosta Tolstoi). Procesul care a durat mai bine de zece ani a insemnat in primul rand consum nervos, dar si bani. Cu putin timp in urma i s-a dat castig de cauza Marinei Robescu aceasta primind in compensatie actiuni, desi initial i s-a promis despagubirea in natura in zona Pipera. Dar intre timp, Pipera devenise un loc foarte “vanat” de rechinii imobiliari asa ca d-na Robescu a trebuit sa se multumeasca cu actiunile. “Ce era sa mai astept, a declarat d-na Robescu, m-am judecat oricum prea mult si trebuie sa recunosc ca am o varsta, iar timpul nu lucreaza in favoarea mea. Asa ca am acceptat actiunile”.