Posibilitatea ca presedintele catalan demis, Carles Puigdemont, sa solicite azil politic in Belgia ar putea cauza prejudicii coalitiei guvernamentale belgiene si ar incorda relatiile diplomatice cu Spania, care au avut deja de suferit tocmai din cauza prezentei in guvern a nationalistilor flamanzi din N-VA, prieteni si aliati ai suveranitatii catalane, si cu fundalul istoric al imaginii Belgiei ca refugiu pentru membrii ETA in anii 1990.
Justitia belgiana a revoltat guvernul spaniol in numeroase randuri, refuzand sa predea membrii ETA, deoarece judecatorii belgieni nu au incredere ca ar putea avea un proces echitabil in Spania. O situatie care parea tipica anilor nouazeci, dar s-a repetat in 2016, cu rezidenta ETA la Gent Natividad Jauregui.
Acum, daca Puigdemont va cere azil din acelasi motiv, va adauga sare la o rana care s-a deschis in relatiile diplomatice in ultimele saptamani, cu un nou ingredient: prezenta in guvernul federal belgian a N-VA flamand, care in ciuda Dupa ce si-a lasat deoparte aspiratiile de independenta, el ramane un partener entuziast al separatismului catalan. Presedintele Flandrei, Geert Bourgeois, l-a gazduit de mai multe ori pe Puigdemont.
Calatoria in Belgia a deja „fostului presedinte” a fost facuta cunoscuta la doar o zi dupa ce secretarul de stat belgian pentru azil si migratie, Theo Francken, a deschis usa unei burse de azil politic: „Nu este ceva ireal, toate lucruri luate in considerare”, a declarat el pentru reteaua VTM. “Se vorbeste deja despre o pedeapsa cu inchisoarea (pentru Puigdemont). Ramane de vazut in ce masura ar fi echitabil acel proces”, a adaugat el.
Oferta lui Francken, un personaj provocator si considerat „dur” cu solicitantii de azil, a trebuit sa fie dezavuata de premierul, liberalul Charles Michel, care a afirmat ca „azilul nu este pe ordinea de zi” a Guvernului sau si l-a cerut lui Francken „sa nu arunce ulei pe foc”.
Guvernul spaniol a ales sa nu faca niciun protest formal, iar cuvintele lui Francken au fost tratate ca declaratiile unui reprezentant al unui partid politic: Persoana insarcinata sa-i raspunda a fost liderul PP in Parlamentul European, Esteban Gonzalez Pons, care acuzat de incalcarea tratatelor europene si a principiilor solidaritatii intre state.
Acceptarea cererii „a unei persoane vinovate de a pune in pericol integritatea nationala a unuia dintre statele membre”, a avertizat Gonzalez Pons, ar fi o incalcare a tratatelor UE, a reglementarilor internationale in materie de azil si a principiilor Natiunilor Unite.
Cuvintele lui Francken nu au stat rau doar in Spania, dar ziarul belgian francofon „Le Soir” le-a catalogat drept „prostia” menita sa faca rau unui premier care raspunde doar cu „bandete”.
„Fragilitatea prim-ministrului si a guvernului federal cauzata de plecarile lor verbale nu se mai limiteaza la spatiul belgian, ci expusa pe scena europeana”, se arata in textul, publicat inainte ca calatoria lui Puigdemont sa fie cunoscuta.
Acum, nu doar relatiile dintre Belgia si Spania pot suferi de pe urma echilibrului din cadrul coalitiei belgiene, dar prezenta lui Puigdemont in tara poate deveni un risc pentru guvernul federal de la Bruxelles insusi, subliniaza observatorii politici locali.
„Le Soir” aminteste ca Michel mentinea deja o pozitie „cu nuante” fata de provocarea suveranista catalana care ii tinea fericiti pe partenerii sai din N-VA (partidul cu cele mai multe voturi la ultimele alegeri generale).
Premierul belgian s-a grabit sa respinga „violenta” din ziua referendumului de la 1-O si cateva zile mai tarziu a acordat un interviu in care nu a inchis usa medierii internationale, tocmai ceea ce nu isi doreste Guvernul spaniol.
Presa belgiana a scurs apoi un e-mail de protest trimis din Spania, dar guvernul spaniol a negat oficial ca ar exista vreo problema, afirmand ca nu a existat niciun protest si ca s-a multumit cu cuvintele pe care Michel insusi le-a spus in Parlament, „conform statul de drept si ordinea nationala si internationala”. In acea zi a avut loc un Consiliu European si Charles Michel si Mariano Rajoy au dat dovada de normalitate in fata camerelor de televiziune.
Mentiunea unei posibilitati de azil pentru Puigdemont in Belgia a readus memoria vremurilor in care judecatorii belgieni au refuzat sa predea Spaniei pe cei acuzati de terorism, cinci in doua decenii.
Ultima dintre ele a fost Natividad Jauregui, arestata in 2013 in orasul flamand Ghent dupa 34 de ani de fuga si a carei extradare a fost respinsa de Curtea de Apel din Gent anul trecut. Rudele lui Ramon Romeo, presupus ucis de ea, au adus cazul in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Adevarul este ca in ultimii ani Belgia predase alti membri pretinsi ai ETA: in 2005 Diego Ugarte Lopez de Arkaute si Jon Gomez Lopez, acuzati de uciderea socialistului Fernando Buesa si a escortei acestuia; in 2010, Luis Maria Zengotitabengoa si in 2011 Ventura Tome.
Cu toate acestea, in 2004, cererea lui Luis Moreno si Raquel Garcia, de atunci cetateni belgieni, a fost respinsa definitiv; in 1996 cea a lui Enrique Pagoaga, „Peixotin” si in 1998 expulzarea in Mexic a lui Ricardo Cruz Maiztegui. Desigur, nu li s-a acordat azil politic.
