Radiografii plastice contemporane 

Gustave Courbet spunea odinioara ca nasterea unei expozitii seamana cu un paradis regasit, o eterna cautare a acelui mit salvator, numit transparenta. O astfel de semnificatie a avut-o si recenta expozitie de arta contemporana ( incluzand figuri marcante ale plasticii autohtone) coordonata si structurata de Galeria FanArt( prin managerul acesteia, Speranta Stefanescu).

Inaugurarea sa a beneficiat de generosul spatiu expozitional al Primariei sectorului III al capitalei ( cu sprijinul Departamentului Cultura-Educatie si al edilului acesteia, L.Negoita) acoperind un vast orizont conceptual-stilistic, prin lucrarile a sase plasticieni, nume de referinta in geografia valorilor: Letitia Oprisan, Luminita Ciupitu, Petre Serban, Dan T.Truica, Constantin Sinescu, Constantin Radulescu. Intitulata sugestiv, Secvente de lumina, expozitia denota indeosebi, asumarea jocului cu memoria si personajele sale( subtil nuantat in creatia autorilor); ea nu e doar un happening aleatoriu, sau un carnaval al personajelor surprinse in varii atitudini, cu anumite involburari tipic romantice. Dimpotriva, ea propune privitorului o alta poveste despre culori si forme, cu intreg cortegiul ei de semne si simboluri( atat din sfera sacrului, cat si din aceea a laicitatii particularizatoare).

Departe de orgoliul plat al cantitatii, acest veritabil jurnal vizual in sase maniere, sase ipostaze ontice e inzestrat cu sansa durabilitatii. Galeria FanArt a stiut sa insumeze antitezele celori sase autori intr-un sistem valoric percutant( incepand cu jubilatia sentimentului naturii, vizibila la Petre Serban si peisajele sale, vadind un ritm cromatic impresionist, trecand la demersul plastic rarefiat al Luminitei Ciupitu, reperabil in compozitiile cu tenta rinascimentala de factura dureriana, ajungand apoi la triumful vitalitatii si al exuberantei liniei, in lucrarile Letitiei Oprisan sau relevand o cu totul alta conceptie asupra ideii picturale, in tablourile lui Dan T. Truica, un artist pentru care livrescul devine pretext pentru o alta conversatie cu imaginea).

In ceea ce priveste zona sculpturalului, ea conjuga viziunea a doi creatori cu profiluri distincte, doua modalitati de a dialoga cu absolutul; daca la C.Sinescu, diversele ipostaze ale umanului, in descendenta maiolliana sunt convertite la acea lumina edenica, ca o marturie a puterii logosului intrupat( v. semnul initiatic al unor lucrari precum: Ochiul intors, Suferinda, Inceput de viata, Poetul, Mers geometric, sau Foca), la C.Radulescu glasul materiei, al lemnului( fie el nuc, tei, cires sau platan) e incifrat in cercul de aur al gandului, precum la antici, autorul transformandu-l intr-un alter-ego al cuvantului divinitatii( relevabil in lucrari ca: Metamorfoza I, Dualitate, Patimile crestinatatii, Crucea, sau Gradina japoneza).

Acest exercitiu de inteligenta si tenacitate( agrementat si de vocea singularizanta a actritei Doina Ghitescu) a reusit a reuni senzualitatea cu surpriza radicala, pe de o parte, iar pe de alta, austeritatea formelor sculpturale cu o indicibila acrobatie a luminii, alcatuind trepte dintr-o himerica geografie. Expozitia aflata sub auspiciile FanArt aspira la un voiaj initiatic spre constiinta celuilalt; ea a incercat, precum acei alchimisti medievali a preschimba biblic, carnea materiei in apa spiritului. Fiindca ceea ce insemna madeleina pentru lumea proustiana inseamna visul culorii si al volumelor pentru cei sase creatori. Diferenta-certa de altfel- se datoreaza acelei stari de agregare a imaginarului lor. Pe urmele lui Borges ei cauta acea insula ce-adaposteste albastra roza a inspiratiei…