INTRODUCERE
Din moment ce ai ales aceasta carte, exista șanse mari sa fii un scriitor serios, hotarit sa fii publicat. Asta-i bine, pentru ca acesta este un ghid care te invața cum sa reușești.
Cind iți trimiți munca la editori și agenți, fie ei de ficțiune, fie de non-ficțiune, in mod normal trebuie sa le dai trei lucruri:
1. O scrisoare de introducere (vedeți capitolul Q);
2. Un sinopsis (capitolul O) și
3. Capitole mostra (vedeți capitolul B și restul capitolelor).
Atit editorii de ficțiune, cit și cei de non-ficțiune, cauta o scriitura buna și un povestitor stralucit (da, chiar și pentru non-ficțiune). Ei se vor uita in ceea ce ai scris dupa originalitate, veridicitate și pasiune (vedeți capitolul Z).
Daca vei folosi ceea ce ai invațat din acest ghid și vei scrie din inima, iți garantez ca vei fi publicat.
Acest ghid te va ajuta sa-ți imbunatațești scrisul. Nu cuprinde lucruri precum metode de marketing pentru a-ți vinde cartea, cum sa-ți cauți editurile potrivite sau cum sa-ți promovezi cartea odata ce a fost publicata. Include insa tot ceea ce are legatura cu partea de scriitura din procesul de dinaintea publicarii. Așa ca, citește, invața și fii publicat!
B. INCEPUTURI BUIMACITOARE
Primele propoziții sint intrari in lumi — Ursula Le Guin
„Un roman este ca o mașina“, spune Sol Stein in cartea Sol Stein on Writing (Sol Stein despre scris). „Nu poate sa mearga nicaieri atita timp cit nu-i pornești motorul.“ Momentul in care motorul funcționeaza este cel in care cititorul decide sa nu lase cartea din mina. Inceputul unei carți ar trebui sa fie in mișcare. Ar trebui sa-l traga pe cititor in poveste. Nu-i nevoie sa fie o acțiune salbatica. Trebuie doar sa-l faca pe cititor sa vrea sa știe mai multe. Acest lucru este atins atunci cind scriitorul il agața pe cititor cu „intriga“. Autoarea Jane Eaton Hamilton sugereaza citeva opțiuni. Acestea includ: introdu conflict; amenința un personaj placut; dezvaluie un personaj ori o situație neobișnuita.
Trezește, amina și rasplatește…
Intr-un articol din Writer‘s Digest, din aprilie 2001, Joe Cardillo (directorul programului de scriere creativa de la colegiul Vermontului de Sud) a sugerat ca cele trei elemente necesare pentru a-l prinde pe cititor seamana cu pașii pe care i-a folosit el pentru a-și antrena cațelul: 1) trezește interesul; 2) amina, 3) rasplatește.
Scriitorul va reuși sa trezeasca interesul cititorilor oferind multe detalii care sa-i faca pe aceștia sa puna intrebari. In acel moment cititorii vor vrea ceva. Tachineaza-i cu o aminare; asta-i va ține citind și intorcind paginile. De asemenea, le da șansa de a-și gasi propriile raspunsuri. In unele carți poate fi ca un joc intre cititor și scriitor… poate cititorul sa gaseasca raspunsul inainte ca scriitorul sa-l dezvaluie? Rasplata va veni in etape. Nu raspunde tuturor intrebarilor deodata. Ofera-le pe rind, intr-un ritm lent. Asta-i rolul unei carți, al unei povești.
In cartea sa, Busola de Aur, aflata pe lista de bestselleruri din New York Times, Philip Pullman incepe cu descrierea bogata și iscusita a unei sali de intilniri dintr-o universitate, in care protagonistul se strecoara impreuna cu companionul sau, Pantalaimon. Cititorul este intrigat: oare ce intilnire importanta urmeaza sa aiba loc? Apoi Pullman marește intriga:
Lyra se opri linga scaunul Stapinului și pocni ușurel cu unghia cel mai mare dintre pahare. Sunetul rasuna cu limpezime prin incapere.
– Nu iei nimic in serios, ii șopti daemonul. Abține-te.
– Aia fac prea multa galagie ca sa se auda tocmai in bucatarie, șopti Lyra la rindul ei. Iar stewardul nu o sa intre pina la primul clopot. Nu te mai agita atita.
Cu toate astea, iși puse palma peste paharul care continua sa vibreze, iar Pantalaimon zbura inainte oricum și trecu de ușa ușor deschisa a Camerei de Odihna la capatul celalalt al estradei. Dupa un moment reaparu.
– Nu e nimeni dincolo, șopti el. Dar trebuie sa ne mișcam repede.
Acum sintem cu adevarat curioși, lasind la o parte faptul ca avem și citeva intrebari majore, la care așteptam raspunsurile. Ce fac cei doi acolo și ce o sa li se intimple? Dar Pullman amina raspunsurile, continuind sa ofere o descriere bogata și importanta in crearea decorului scenei. Iar prin intermediul acțiunilor Lyrei și ale lui Pantalaimon, Pullman ne ofera informații despre aceste personaje curioase și aventuroase:
Se așeza intr-unul dintre fotoliile din piele verde. Era atit de adinc, incit se trezi aproape culcata la orizontala. Se ridica și-și puse picioarele sub ea pentru a putea privi portretele de pe pereți. Probabil ca erau tot Carturari batrini, imbracați in robe, barboși și morocanoși, ce priveau din rame cu o expresie de dezaprobare solemna.
– Despre ce crezi ca vorbesc? spuse Lyra, sau incerca sa spuna, pentru ca inainte de a-și putea termina intrebarea auzi voci dincolo de ușa.
– Repede, in spatele scaunului! ii șopti Pantalaimon și Lyra se dadu jos de pe fotoliu ca fulgerul și se ghemui in spatele lui.
Nu era foarte buna ascunzatoarea: iși alesese una exact in mijlocul incaperii și daca nu pastra tacerea…
Am inceput sa capatam citeva raspunsuri intr-o modalitate delicioasa: ca niște complici in ascunzatoare, riscind sa fim descoperiți. Oricum, Pullman ofera recompense in doze foarte mici și la multe pagini distanța, atragindu-l pe cititor din ce in ce mai adinc in roman. Și, apropo, daca erai curios, fetița este prinsa!
Un inceput in conformitate cu promisiunea poveștii
Nu exista inceput fara sfirșit. La un atelier literar de la Conferința Surrey Writer din 1998, Elizabeth Lyon, autoarea carții The Sell Your Novel Tool Kit (Trusa de unelte pentru a-ți vinde romanul) (2002), sugera ca inceputul unui roman ar trebui „sa reflecte intreaga carte. Ar trebui sa existe o legatura intre inceput și sfirșit“. Asta-i ceea ce uneori se numește „inramarea“ poveștii, unde problema tematica de principiu este data la inceput și apoi rezolvata la incheiere.
Bill Johnson, autorul carții A Story is a Promise (O poveste este o promisiune), descrie inceputul ca pe o promisiune facuta cititorului. Scena cu care incepe cartea da naștere unui pact intre scriitor și cititor, un pact privind o calatorie pe care aceștia o vor intreprinde impreuna catre rezolvare. Johnson spune ca promisiunea poveștii face trei lucruri, similar cu cei trei pași ai lui Cardillo (trezește, amina, recompenseaza). Johnson le numește expunerea problemei dramatice centrale a poveștii (promisiunea, mișcarea și ținerea promisiunii).
„Problemele dramatice ale poveștii se invirt in jurul nevoilor umane. Nevoia de a fi iubit. De a-ți controla destinul. De a avea un scop in viața. De a depași obstacolele. De a trece peste loviturile vieții și a-ți vindeca ranile lasate de acestea. De a ințelege și a da un sens evenimentelor vieții.“ El avertizeaza ca „daca nu poți sa numești problema care sta la baza poveștii tale, atunci aceasta va fi neclara și audienței.“
Johnson spune in privința mișcarii: „O ințelegere a mișcarii generale a unei povești — de la frica la curaj, de la ura la dragoste, de la ignoranța la ințelegere — permite povestitorului sa priceapa mai bine ce tip de personaje, evenimente și medii inconjuratoare servesc scopului dramatic al unei anume povești“.
Indeplinirea promisiunii are loc atit pentru cititor, cit și pentru personajul poveștii atunci cind acesta ciștiga sau ajunge la rezolvarea promisiunii poveștii. Este important ca scriitorul sa ințeleaga ca acest motiv este folosit in mod repetat in fiecare capitol, cit și pentru intregul roman (vezi capitolul J).
„Una dintre tendințele scriitorilor incepatori“, spune Rachel Simon, autoare a carții Riding the Bus with my Sister (Calatorind cu autobuzul impreuna cu sora mea), „este sa inceapa intr-o modalitate plictisitoare. Doua dintre cele mai plictisitoare inceputuri sint cu un personaj care se trezește intr-un pat și cu un personaj care calatorește spre locul unde se va desfașura povestea. Acestea sint atit de folosite și obosite, incit nici editorii și nici cititorii nu o sa citeasca mai departe.“ Elizabeth Lyon mai adauga doua inceputuri–clișeu care trebuie evitate: un personaj care viseaza sau unul care sta in fața oglinzii pentru a se putea descrie pe el insuși.
„Incepe cartea cu o scena in care se intimpla ceva și exista acțiune; arata drama, iar nu reacția la aceasta“, spune Lyon. Cu alte cuvinte, incepe aproape de punctul culminant al unei scene, chiar in mijlocul acțiunii. Lyon ne avertizeaza ca „prea multa narațiune — la fel amintirile și explicațiile — distrug primul capitol“. Apoi sugereaza ca primul lucru pe care ar trebui sa-l faci este „sa-l pui pe personaj sa avanseze spre un țel anume. Sa intre direct in intriga. Nu incepe cu bucați indigeste de narațiune. Dupa prima criza majora vei putea sa oferi mai multa informație de fond. Evita sa arați totul deodata; dezvaluie cu incetineala, ca și cum ar fi o piesa dintr-un puzzle“. Scriitorii incepatori cad in capcana de a exagera in descrierea personajului, a decorului și a situației. Aceasta de obicei se datoreaza lispei de experiența și a lipsei de incredere in cititori.
Inceputuri pe care agenții le urasc
Intr-un articol pentru Writer‘s Digest (octombrie 2008), Chuck Sambuchino, editorul carții Ghidul Agenților Literari, a intervievat cițiva agenți in legatura cu ce inceputuri ii enerveaza. Raspunsurile lor au fost similare, iar dintre ele voi menționa citeva, clasice ca exemple de ce NU se face:
„Mare parte a agenților urasc prologurile. Trebuie doar ca primul capitol sa fie relevant și bine scris“. (Andrea Brown, Andrea Brown Lit. Agency)
„Scrierea lenta cu o mulțime de descrieri ma descurajeaza imediat. Imi place ca primul capitol sa fie alert și sa ma atraga in așa fel incit sa ma simt imediat prinsa.“ (Andrea Hurst, Andrea Hurst Literary Management)
„Nu-mi place ca o carte sa inceapa cu o aventura care se va dovedi ca e doar un vis la sfirșitul capitolului“. (Mollie Glick, Jean V. Naggar Literary Agency)
„Imi displace cind ni se spune cine sint personajele printr-un dialog fals, in loc sa ni se arate cine sint aceste personaje“. (Jennifer Cayea, Avenue A Literary)
„Imi piere orice placere atunci cind un scriitor simte nevoia sa-și puna toata povestea de fundal inainte ca povestea adevarata sa inceapa; un roman care incepe cu reflecțiile protagonistului asupra situației este un semnal de alarma“. (Stephany Evans, FinePrint Literary Management)
„Una dintre cele mai mari probleme este „descarcarea informaționala“ in primele citeva pagini, atunci cind autorul incearca sa ne transmita ceea ce se presupune ca ar trebui sa știm pentru a ințelege povestea. Sa ajungi sa cunoști personajele dintr-o carte este ca atunci cind ajungi sa cunoști oameni in viața reala. Le descoperi personalitatea și detaliile vieții in timp“. (Rachelle Gardner, WordServe Literary)
Aș vrea sa dai atenție deosebita ultimei remarci, cea a lui Rachelle Gardner. Aceasta este un simptom comun la incepatori. Chiar daca unul logic. Ca incepatori, inca nu am ciștigat increderea care vine din experiența, de a ști ca nu-i vom pierde pe cititori daca nu le spunem totul deodata. Cheia este sa alegi numai atit cit este necesar pentru a le trezi pofta pentru mai mult. Și da, este important ce anume alegi.
Pentru ca sa știi ce detaliu alegi sa dezvalui la inceput de tot, considera-te un poet, care trebuie sa fie foarte pretențios in privința cuvintelor alese. Și mai amintește-ți și sfatul lui Elizabeth Lyon atunci cind sa te referi la tema principala, sfat care va fi reluat la sfirșit. Gindește-te insa la acea incadrare.
Ultimele cuvinte — titlurile
De fapt, cuvintele din titlul poveștii vor fi primele pe care cititorul le va intilni in cartea ta. Maya Kaathryn Bohnhoff, autoarea carții The Crystal Rose (Trandafirul de cristal), susține ca „titlurile pot decide daca o poveste va fi citita, in ce spirit va fi citita și daca va fi ținuta minte dupa nume sau uitata din cauza lui. Titlturile pot fi precum vitrinele unui magazin care ofera doar o ademenitoare impresie despre ce este inauntru, ori care dezvaluie intregul inventar“.
Cele mai bune titluri sint acelea care se dezvolta natural din natura subiectului și surprind esența și senzația poveștii. Pot fi jocuri de cuvinte, pot avea multiple ințelesuri, pot fi metafore, paradoxuri sau ironii. Gindiți-va la titlurile carților voastre favorite; cum comunica ele esența poveștii fara sa o desconspire? Analizați aceste titluri, descoperind ce dezvaluie ele fara a deconspira: Pe aripile vintului. Leandrul alb. Busola de aur. Intoarcerea baștinașului. Doctor Jivago. Poveste despre doua orașe. Prizonierul din Azkaban. Amantul doamnei Chatterley. Iliada. Foc palid. Imparatul muștelor. Programatorul divin.
Am ales titlul Collision with Paradise (Coliziune cu paradisul) pentru cartea mea, care este un thriller romantic science-fiction, pentru a transmite paradoxul conflictului și acțiunii (in coliziune) cu cautarea bunastarii (paradisul), paradox care reflecta conflictul interior al personajului meu principal. Cele doua suprapuse sub forma unui oximoron mi-au facut titlul provocator, iar cititorii au devenit in mod firesc curioși. La romanul meu science-fiction, Darwin‘s Paradox (Paradoxul lui Darwin), am folosit acest termen pe mai multe niveluri pentru a implica existența unei povești complexe despre paradoxul evoluției.
Exercițiu
1. Alegeți din carțile pe care le admirați și citiți propozițiile de inceput. Comparați și analizați fiecare inceput in parte (in legatura cu intreaga poveste) cu celelalte. Cum arata fiecare ca o schimbare este gata sa se produca? Ce promite fiecare poveste?
2. Alegeți la intimplare din biblioteca zece titluri. Analizați cum reușesc inceputurile sa dezvaluie povestea. Funcționeaza? Daca da, de ce? Daca nu, de ce nu?
Referințe
Bohnhoff, Maya Kaathryn. 1999. „Taming the Fictional Wilds“ („Imblinzind salbaticiunile ficționalului“). Din Fiction Writer. Aprilie 1999.
Cardillo, Joe. 2001. „Three Ways to Keep Your Readers Hooked“ („Trei modalitați sa-ți ții cititorii interesați“). Writer‘s Digest, aprilie 2001, volumul 81, nr. 4.
Johnson, Bill. 2000. A Story Is a Promise (O poveste este o promisiune). Blue Heron Publishing, Portland, Oregon. 187pp.
Lyon, Elizabeth. 2002. The Sell Your Novel Tool Kit (Trusa de unelte pentru a-ți vinde romanul). Ediție revizuita. Perigee Trade. 320pp.
Pullman, Philip. The Golden Compass (Busola de aur). DelRay New York. 351pp.
Sambuchino, Chuck. 2008. „What Agents Hate“ („Ce urasc agenții“). Writer‘s Digest, octombrie 2008, volumul 88, nr. 5.
Stein, Sol. 2000. Stein on Writing (Stein despre scris). St. Martin‘s Griffin, New York, 308pp.
Nina Munteanu
(fragment din volumul Scriitorul de Ficțiune. Fii publicat, apuca-te de scris!, in pregatire la Editura Paralela 45; traducere din limba engleza: Costi Gurgu)
