Exista inca o sansa de a ajunge la un acord diplomatic care va aduce capat acestui razboi teribil si retragerea militara a Rusiei si, in acelasi timp, sa salveze interesele vitale ale Ucrainei. De fapt, daca rusii se retrag vreodata, va fi necesar un acord diplomatic cu privire la conditiile retragerii.
Prima runda de discutii dintre Ucraina si Rusia a avut loc in Belarus. Un membru al delegatiei ucrainene a declarat ca „partile au identificat o serie de probleme prioritare pentru care au fost conturate anumite solutii”.
Occidentul ar trebui sa sustina acordul de pace si retragerea Rusiei oferind Rusiei ridicarea tuturor sanctiunilor recente care i-au fost impuse. Oferta Ucrainei ar trebui sa constea intr-un pachet de reconstructie de anvergura care, la randul sau, ajuta tara sa se apropie de Occident din punct de vedere economic si politic, mai degraba decat militar, asa cum au putut sa faca Finlanda si Austria in timpul Razboiului Rece, in ciuda neutralitatii sale.
Cererile partii ruse sunt ca Ucraina sa semneze un tratat de neutralitate, sa se angajeze la „demilitarizare” si „denazificare” si sa recunoasca suveranitatea Rusiei asupra Crimeei, pe care Rusia a re-consacrat-o dupa revolutia ucraineana. Aceste cereri sunt un amestec de acceptabil, inacceptabil si nedefinit.
Optiunea neutralitatii ucrainene a fost adesea numita „finisizare”, si poate ca raspunsul hotarat si unificat al Ucrainei la agresiunea rusa din ultima saptamana a dat termenului un nou sens. Pentru ca, la fel ca finlandezii in „Razboiul de iarna” din 1939-40, ucrainenii au fost si ei abandonati militar de Occident, care a declarat public si in repetate randuri ca nu are intentia de a lupta pentru a-i apara.
Pe de alta parte, se pare ca curajul si hotararea extraordinara cu care au luptat finlandezii l-au convins pe Stalin ca guvernarea Finlandei ar fi o provocare prea mare. Finlanda a devenit singura parte a fostului Imperiu Rus care nu a aderat la URSS, iar in timpul Razboiului Rece, desi neutra prin tratat, a putut sa se dezvolte ca o democratie de piata sociala de succes. In mod similar, trebuie sa speram ca curajul si determinarea ucrainenilor l-au convins pe Putin ca va fi imposibil sa conduca Ucraina ca stat client rus si ca neutralitatea este cea mai buna intelegere pe care o va obtine.
Presedintele Volodimir Zelenski a facut ceea ce trebuie, sugerand public ca ar putea fi oferit un tratat de neutralitate, deoarece acest razboi a facut doua lucruri absolut clare: ca Rusia va lupta pentru a impiedica Ucraina sa devina un aliat militar al Occidentului si ca Occidentul va nu lupta pentru a apara Ucraina. Avand in vedere acest lucru, mentinerea deschisa a posibilitatii unei oferte de aderare la NATO pe care NATO nu are intentia sa o faca vreodata si sa le ceara ucrainenilor sa moara pentru aceasta fictiune este mai rau decat ipocrit.
In ceea ce priveste „demilitarizarea” si „denazificarea”, sensul si termenii acestora vor trebui negociate. Demilitarizarea este in mod evident inacceptabila daca inseamna ca Ucraina trebuie sa-si desfiinteze unilateral fortele armate. Cu toate acestea, cea mai recenta declaratie a ministrului rus de externe Serghei Lavrov sugereaza ca Rusia ar accepta interzicerea rachetelor bazate pe Ucraina. Aceasta ar putea fi modelata dupa o garantie similara: cea oferita de Statele Unite, care a pus capat crizei rachetelor din Cuba.
In ceea ce priveste „denazificarea”, aceasta inseamna probabil ca Ucraina ar trebui sa interzica partidele si militiile nationaliste de extrema-dreapta la ordinul Rusiei. Aceasta este o ingerinta total inacceptabila in afacerile interne ale Ucrainei, dar poate ca Ucraina poate face o contraoferta care sa satisfaca preocuparile Moscovei cu privire la drepturile si viitorul minoritatii ruse in Ucraina, garantandu-le in cadrul Constitutiei Ucrainei – ceva care, prin de altfel, Occidentul ar trebui sa sprijine oricum, dupa propriile sale principii.
Cererea de recunoastere a anexarii Crimeei de catre Rusia ramane. Aici, respectul pentru dreptul international (putin ambiguu in cazul Crimeei, care a fost transferat din Rusia in Ucraina doar prin decret sovietic in 1954) trebuie temperat de o analiza deliberata a realitatii, de prevenirea conflictelor viitoare si de interesele obisnuite. oamenii din regiune, care este in esenta ceea ce i-am cerut Rusiei in cazul Kosovo.
Ucraina a pierdut deja Crimeea si nu o poate recupera, la fel cum Serbia nu poate recupera Kosovo, fara un razboi sangeros si nesfarsit pe care in acest caz, aproape sigur, Ucraina l-ar pierde. Principiul nostru in toate aceste dispute trebuie sa fie ca soarta teritoriilor in cauza sa fie decisa prin referendumuri democratice locale sub supraveghere internationala. Acest lucru ar trebui sa se aplice si republicilor separatiste din Donbas.
Aceste propuneri vor fi denuntate ca fiind o „recompensa pentru agresiunea rusa”, dar daca obiectivul initial al lui Putin ar fi subjugarea intregii Ucraine, cu un astfel de acord Moscova ar ramane cu mult sub obiectivele sale finale. Mai mult, un astfel de acord nu ar oferi Rusiei nimic din ceea ce nu a realizat deja in practica inainte de lansarea invaziei.
Occidentul are dreptate moral sa se opuna razboiului rusesc monstruos si ilegal si sa fi impus Rusiei sanctiuni exceptional de dure ca raspuns, dar ar fi gresit din punct de vedere moral sa se opuna unui acord rezonabil care sa puna capat invaziei si sa scuteasca poporul Ucrainei de o suferinta teribila. Inregistrarile proprii ale Americii de-a lungul acestei epoci nu ofera nicio baza pentru un astfel de hiperlegalism sanctimonios.
