Decizia istorica a Marii Britanii de a pune capat relatiei de dragoste-ura cu Uniunea Europeana, inceputa in urma cu 43 de ani, reprezinta un punct de cotitura in istoria Marii Britanii la fel de important ca cele doua razboaie mondiale din secolul al XX-lea. Presupunand ca nu exista nicio intoarcere inapoi, nicio pocainta colectiva brusca, consecintele politice, constitutionale, diplomatice si economice pentru Regatul Unit se vor intinde pe cel putin un deceniu.
Pozitia Regatului Unit in lume tocmai s-a schimbat, la fel ca si centrele de putere din politica britanica. Downing Street, marile corporatii, expertii economici sau institutia de politica externa , centrele traditionale de putere, tocmai au fost lovite de echivalentul unei bombe cu dispersie populare.
Consecintele politice
Amploarea distrugerilor provocate de ziua independentei este de asa natura incat va fi Administratia Publica, una dintre ultimele redute ale asezamantului inca in picioare, cea care va ocupa un loc central. Secretarul de Cabinet si Directorul Administratiei Publice, Sir Jeremy Heywood, va trebui acum sa lucreze impreuna cu guvernatorul Bancii Angliei, Mark Carney, si cu prim-ministrul, David Cameron, pentru a da o aparenta de formalitate haosului care este foarte probabil sa fie pe cale sa se dezlege.
Cameron a spus in repetate randuri ca va accepta mandatul poporului britanic si va urma ordinele acestora din biroul sau din Downing Street. El a anuntat vineri dimineata ca isi va da demisia in octombrie. Manualul care trebuie urmat de Cabinet este clar: premierul nu poate pleca inainte de a-i informa reginei numele succesorului sau.
Atata timp cat dureaza manevra politica, atat Cameron, cat si ministrul sau de externe, George Osborne, se confrunta cu o dilema. Marea majoritate a deputatilor si a membrilor Camerei Lorzilor in favoarea Uniunii Europene tocmai au fost expusi pentru distanta fata de opinia publica. In Camera Comunelor, euroscepticii nu depasesc 200, dar acea minoritate tocmai a aratat ca vorbeste in numele poporului. Inima puterii politice din Marea Britanie este in disputa.
Negocierile
Cameron spusese ca, daca majoritatea ar vota pentru iesirea din Uniunea Europeana, el insusi ar fi responsabil de activarea articolului 50, partea din Tratatul de la Lisabona care incepe procesul de doi ani planificat pentru tarile membre pentru a notifica Consiliul Uniunii Europene. decizia sa de a pleca (in cele din urma, a decis ca succesorul sau o va face).
Din punct de vedere constitutional, activarea articolului 50 este o decizie care poate fi luata doar de prim-ministru, si nu de Parlament, deoarece este o prerogativa regala. Acestea fiind spuse, nimic nu impiedica Parlamentul sa propuna o motiune ca Cameron sa nu activeze articolul 50.
Cand Cameron a spus ca va activa articolul 50, dramatiza, in parte, ireversibilitatea Brexit-ului, avertizand ca va lansa o negociere cu Uniunea Europeana care, daca restul statelor membre nu decid in unanimitate sa prelungeasca negocierile, se incheie cu parasesc Marea Britanie in doi ani.
Acestia vor pleca oficial odata ce se ajunge la un acord, care va necesita un vot din partea Regatului Unit si o „majoritate calificata” a celor 27 de tari membre ramase (cel putin 20 de tari si cel putin 65% din populatia totala).
Daca dupa doi ani nu ajung la un acord si nici la o prelungire, relatia comerciala a Regatului Unit cu UE va fi guvernata automat de regulile Organizatiei Mondiale a Comertului, adica de tarife pentru toate marfurile pe care le vinde UE. UE. Deci, daca Regatul Unit va activa articolul 50 mentionat, va fi pus in miscare din proprie vointa unelte care lasa Uniunea Europeana cu toate cartile de negociat.
Prim-ministrul va trebui sa foloseasca toleranta Brexiteilor in cadrul partidului sau. Impartirea cu acel grup este atat de mare incat este pe cale sa devina disfunctionala. Vor avea nevoie de timp pentru a-si absorbi victoria neasteptata.
Unii sustinatori ai Brexit-ului au avertizat de luni de zile ca referendumul a fost doar pentru a-i intreba pe alegatori daca vor sau nu sa paraseasca Uniunea Europeana, nimic despre cum va avea loc de fapt acea iesire. Un contrast puternic cu referendumul irlandez, care a inclus intrebari juridice foarte specifice alegatorilor si a dat instructiuni precise politicienilor.
Asadar, cei care militeaza pentru Brexit trebuie acum sa aleaga intre a-si pastra pariurile, a se retrage de pe piata unica si, prin urmare, a pune capat liberei circulatii a oamenilor sau a ramane in ceea ce s-a numit purgatoriu, o intelegere similara cu cea din Norvegia, cu un picior inauntru si unul din afara UE.
Potrivit deputatului eurosceptic Daniel Hannan, Brexitul trebuie inteles ca un proces si nu doar ca ultima zi a plecarii. In opinia sa, un acord norvegian pentru Regatul Unit ar putea fi un prim pas inainte de ruptura totala, ani mai tarziu.
Dar daca Brexitei o iau prea usor, electoratul poate deveni nerabdator, majoritatea europarlamentarilor pro-UE ar putea incepe sa se mobilizeze, iar noi alegeri, cu noi politicieni, devin mai probabile. Brexistii radicali vor deveni nerabdatori.
Uniunea Europeana
In toate aceste calcule, Parlamentul Regatului Unit nu va fi singurul actor. In fata fortelor centrifuge, Uniunea Europeana va dori sa actioneze decisiv, lucru pe care nu o face aproape niciodata. Un grup poate solicita Regatului Unit sa activeze articolul 50; iar un al doilea grup, eventual condus de polonezi, ar putea dori sa exploreze posibilitatea redeschiderii negocierilor dintre UE si Marea Britanie. Multi diplomati cred acum ca cancelarul german Angela Merkel ar fi trebuit sa-i acorde ceva mai mult lui Cameron cand vine vorba de libera circulatie a oamenilor.
Dar opinia majoritatii in UE este probabil ca negocierile cu Marea Britanie s-au incheiat in februarie si sunt un acord incheiat. Presedintele Comisiei Jean-Claude Juncker a spus astfel inainte de referendum: „Cameron a primit tot ce a putut si noi am dat tot ce am putut. Deci nu va exista nicio renegociere privind acordul la care am ajuns in februarie”.
Prioritatea in Europa nu va fi asta, ci sa previna ceva asemanator cu o fuga a membrilor ramasi ai UE, de parca ar fi o fuga de depozite, acum ca prolifereaza apelurile la referendum in Olanda, Franta, Polonia si Ungaria. Pana la urma, acesta a fost obiectivul explicit al unor „brexiteri”. Michel Gove, de exemplu, a vorbit chiar despre „eliberarea Europei”. Daca aceste cereri cresc, proiectul Uniunii Europene va trece de la paralizie la dezintegrare.
Ca si in cazul oricarei solutii de divort, accentul se pune acum pe problemele financiare banale: pensii, bunuri imobiliare si alte active si probleme de buget. De asemenea, drepturile cetatenilor UE din Marea Britanie si invers.
Indiferent daca firmele financiare din Marea Britanie isi vor pierde sau nu „pasaportul” european, va fi esential si daca firmele inregistrate in tarile membre ale UE vor avea voie sa desfasoare afaceri in intreaga bloc fara noi autorizatii.
Cele mai importante negocieri comerciale vor incerca sa defineasca daca Regatul Unit adera la actualul acord de liber schimb din Europa sau daca, dimpotriva, ramane in afara propriului acord de liber schimb.
Nu este singurul lucru. Discutiile cu guvernul irlandez, cu tarile din Commonwealth, cu NATO si cu multe alte organisme lipsesc. Succesul tuturor acestor negocieri complexe va depinde de chimia dintre Marea Britanie si Europa dupa Brexit, precum si de cine va predomina printre brexiteri, triumfalisti sau pragmati.
Toate acestea vor depinde, la randul lor, de capacitatea lui Cameron de a restabili relatiile cu Gove si Boris Johnson, doi vechi prieteni care l-au lasat de curand in valtoare. Dupa ce s-a intamplat in ultimele doua luni, toata lumea stie ca calatoreste fara harta.
