Introvertiti sau extroverti, haiosi sau tristi, certareti pe termen scurt sau ostili pe termen lung, toti asteptam sa intalnim un partener care sa ne iubeasca cel putin la fel de mult cum ne iubim pe noi insine. Un partener de drum cu care sa impartim zambete prezente si proiecte de viitor. Un prieten loial care sa fie si un amant capabil sa ne desluseasca iubirea din cartile adolecentei noastre… Un strain frumos a carui imagine poate fi, din cand in cand, chiar proiectia parintilor nostri.
Pentru ca, vrem nu vrem, suntem inventia unui joc spectaculos numit “daruire”. Pana acum, toate teoriile bune si frumoase… Dar ce ne dorim concret atunci cand ne confruntam cu felul de a fi al partenerului nostru pare a fi o problema ce dainuie dincolo de iubire, de pasiune nebuna sau de sentimente familiale.
In ultima vreme, am remarcat ca dintr-un anumit punct relatiile se rezuma, mai devreme sau mai tarziu – poate incorect – la “ne asemanam sau nu unul cu celalalt”, “suntem compatibili or ba”?
Stim sigur ca ne-am nascut cu o nevoie instinctiva de a cauta la celalalt jumatatea lipsa, dar acea jumatate trebuie sa fie identica cu a noastra sau, din contra, total diferita pentru a se plia perfect pe marginea unde se imbina cele doua lumi?Unitatea pe care o tot ovationam se naste din doua picaturi de apa sau din contrariile care se atrag? Iar intrebarile sunt intotdeauna partea frumoasa din orice discutie, dificil e ce raspunzi mai ales atunci cand dezbati un subiect care poate lua forme infinite in fiecare alt creier si in fiecare alt suflet.
Cele mai multe conflicte isi au originile in prea multe asemanari sau prea multe divergente pentru ca frustrant poate sa fie si atunci cand ai preocupari si moduri de abordare complet diferite de celalalt, dar tot frustrant poate sa fie si imitarea acelorasi opinii…
Fascinatia proiectei in oglinda
Zilele trecute ajungeam impreuna cu o prietena la concluzia ca cele mai mari pasiuni se nasc intre oamenii care se aseamana pana la identificarea cu celalalt. Si nu a fost tocmai o revelatie, e un fenomen usor perceptibil: la o prima vedere nimic nu pare mai seducator decat un “el tu”.
Aceleasi hobby-uri, acelasi comportament, acelasi mod de a iubi si un mod identic de a suferi. Aceleasi tresariri in timpul cosmarurilor, aceleasi principii si aceleasi motive de bucurie.Prima reactie este aceea de a spune: “L-am gasit!”. Intuieste ce simt, imi anticipeaza gandurile exprimate prin cuvinte, vom avea la batranete aceleasi tabieturi…
Reversul medaliei il platesti atunci cand iti vei dori sa te doara doar pe tine, iar pe el sa-l faca mai puternic optimismul pe care tu l-ai pierdut. Dar, pentru ca va asemanati atat de tare, probabil l-a pierdut si el.Cand te certi, daca el reactioneaza exact ca tine, posibil sa nu castigi din certuri decat haos si frica ca nu esti suficient de bun. Apoi a trai cu tine de doua ori este mult mai dificil decat pare. Aceleasi ambitii, dar si aceleasi slabiciuni / un tu pe care nu-l vei putea ierta la fel de usor cum o faci cu tine insati/ insuti.
Mai mult, multi spun ca in astfel de relatii dispare foarte usor sarea si piperul…
Jocul contradictiei
Sau relatia de tipul soarecele si pisica: un partener vrea ceva, celalalt isi doreste exact opusul. pe scurt sunt personalitati total distincte. Riscul unei asfel de relatii este cel al iminentei competitiei: cel mai bun trebuie sa castige pentru ca orgoliile intrec orice alt sentiment pozitiv. Suspanul si tensiunea e ca un electrosoc pentru relatiile pe termen lung, dar nu pot inlocui niciodata confortul unui camin linistit.
Asadar, exista pe de o parte spontaneitate si stimulare psihica care va cladi amintiri intense, dar pe de alta parte exista dezavantajul neintelegerilor continue. Singura solutie e sa tarnsformi binele in rau: ai langa tine un partener cu o personalitate puternica, un om sincer care iti marturiseste raspicat ce crede, caruia nu ii e teama sa te enerveze, care iti arata mereu o alta perspectiva. Bineanteles, daca miza jocului de acceptare merita!
Diferiti, dar nu in contradictie
Mai exista o categorie de cupluri in care partenerii sunt diferiti ca de la cer la pamant, dar tocmai trasatura asta ii tine de acord. Aici intervine legea compensatiei: cand unul este pesimist, celalalt inca isi pastreaza vitalitatea sau cand unul vrea la munte, celalalt se relaxeaza la mare si atunci impart timpul pentru bucuria ambelor placeri.Unuia ii plac plimbarile romantice, iar pe celalalt il incanta mai degraba petrecerile zgomotoase – totusi amandoi iubesc sa gateasca impreuna sau unul dintre ei adora sa il asculte pe celalalt cantand la chitara.
Am prieteni care imi spun ca sunt atat de diferiti si totusi atat de asemanatori in acelasi timp: cand el are nevoie de starea de spirit care o caracterizeaza mai degraba pe ea (stare de rasfat, de exemplu), ea ii da voie sa se exprime, fara insa a-si anula identitatea. Urmatoarea data cand ea va simti nevoia sa fie cea rasfatata, este sigura ca el nu va abandona jocul… Frumusetea acestui tip de relatii incepe atunci cand nimeni nu vrea sa schimbe pe nimeni.
Care e cea mai buna alternativa depinde doar de nevoile proprii…
